Confidenţialitate


Prima pagină, 2 octombrie 2015


Prima pagină, 2 octombrie 2015

Scandalul Volkswagen se extinde, notează România liberă. Registrul Auto Român a decis să blocheze eliberarea cărţilor de identitate pentru modelele producătorului german cu motoare diesel Euro 5. Ministerul Mediului linişteşte şoferii, anunţând că va da în judecată compania şi dealerii.

Adevărul scrie că 80% din populaţia ţării se opune majorării de impozite. Doar un român din 10 ar accepta o asemenea măsură dacă ar avea garaţia că banii sunt direcţionaţi spre sănătate, educaţie şi infrastructură. Sondajul INSCOP demonstrează că românii sunt sceptici cu privire la capacitatea autorităţilor de a cheltui banii publici.

Jurnalul Naţional scrie că baronii locali stai la rând pentru privilegii. Edilii locali și județeni vor fi de două ori pensionari, pentru că s-au “sacrificat” pentru comunităţile pe care le conduc. Șeful statului a contestat legea pensiilor speciale doar pentru parlamentari, amintește Jurnalul.

Din Ziarul Financiar aflăm că agricultura va avea un minus de 3 procente anul acesta şi va trage în jos economia. De asemenea, după un septembrie liniştit, Bursa se pregăteşte pentru furtună, potrivit ZF. Urmează un trimestru patru agitat.

Gazeta Sporturilor notează că Simona Halep este prima româncă din istorie care va fi principala favorită la un Turneu al Campioanelor. Americanca Serena Williams, lideră mondrială, a anunţat că nu va participa anul acesta.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează