Confidenţialitate


Prima pagină | 19 martie 2019


Prima pagină | 19 martie 2019

Potrivit Adevărul, autostrada de un metru construită de omul de afaceri Ştefan Mandachi a devenit una dintre atracţiile turistice ale judeţului Suceava. În zilele care au urmat inaugurării din 15 martie, sute de persoane au vizitat „Monumentul autostrăzii“, un protest faţă de lipsa infrastructurii rutiere moderne în România. Oamenii şi-au făcut fotografii lângă bucăţica de autostradă, pe care le-au publicat pe Facebook. În presa europeană, noul obiectiv turistic din Bucovina a fost prezentat sub titulatura de „cea mai scurtă autostradă din lume“. Deranjat de amploarea pe care au luat-o protestele #şîeu privind lipsa autostrăzilor, Guvernul PSD anunţă realizări măreţe în acest domeniu. Numai că aceste proiecte sunt la fel de reale ca şi “autostrada suspendată” a fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu.

Jurnalul Naţional scrie că întreg Sibiul va fi împânzit de camerele video ale Serviciului Român de Informaţii. Firma unei funcționare din Primăria a câștigat licitația. Un Big Brother de 12 milioane de lei pentru supravegherea a 150.000 de oameni.

Revine teama de depreciere a leului, observă Ziarul Financiar. Românii încep să îşi facă din nou mai multe depozite în euro, decât în monedă naţională. Economiile în euro ale populaţiei cresc cu 14%, ritm dublu faţă de cel al depozitelor în lei.

Neagu 4, titrează Gazeta Sporturilor. Vedeta CSM-ului a câștigat din nou trofeul acordat celei mai bune handbaliste din lume și devine cea dintâi jucătoare care obține de 4 ori această distincție, echivalentul Balonului de Aur în Fotbal.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează