Confidenţialitate


Prima pagină, 17 septembrie 2015


Prima pagină, 17 septembrie 2015

Premierul şi-a vârât singur capul în laţ, titrează Adevărul. Documentul depus la DNA de Victor Ponta, o decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este departe de a-l absolvi de acuzele procurorilor, ba chiar i-ar putea înrăutăţi situaţia procesuală. Şeful guvernului nu poate justifica cei 180.000 de euro primiţi de la prietenul Dan Şova pe când ambii erau avocaţi. Tot din Adevărul aflăm că recuperatorii de credite promit să nu mai hărţuiască datornicii, fiind permise doar două apeluri telefonice pe săptămână și un dialog politicos.

Despre lupul paznic la oi scrie Jurnalul naţional. Până la 30 noiembrie, va fi înfiinţată instituţia care, teoretic, va avea menirea de a-i împăca pe clienţi cu băncile. O reţetă care funcţionează în restul statelor comunitare. Diferenţa este că niciunde nu există atât de multe probleme în contractele de credit ca la noi. Jurnalul naţional observă şi o super-ofertă la Sănătate: unul plăteşte, doi se tratează. 17 milioane de persoane primesc servicii medicale decontate de stat.

România liberă publică un raport demolator. Porturile maritime reprezintă o vulnerabilitate în sistemul de securitate, având un grad ridicat de uzură, iar administrarea este deficitară. Turismul estival a ieşit din criză, mai citim în România liberă. A fost cel mai bun an din 2008 încoace.

Ziarul Financiar anunţă atingerea unui prag istoric. Exporturile de mobilă românească vor trece pentru prima dată de două miliarde de euro. ZF scrie şi că românii bogaţi au investit jumătate de miliard de lei în fonduri internaţionale.

Mircea Lucescu şi-a băgat adversarii de la Real Madrid în şedinţă după înfrângerea Șahtiorului suferită în Liga Campionilor, 0-4. Corespondentul Gazetei sporturilor a asistat la neaşteptata scenă pe culoarul dinspre vestiare. Antrenorul român a reproşat arbitrajul.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează