Confidenţialitate


Prima pagină, 17 februarie 2016


Prima pagină, 17 februarie 2016

Adevărul observă că PSD şi PNL implică Senatul în războiul cu statul purtat de trustul lui Dan Voiculescu. Obligat de cele două partide, premierul Dacian Cioloş merge azi în Parlament, pentru a explica de ce televiziunile mogulului aflat în închisoare vor fi evacuate. Ordinul Fiscului a venit abia după un an şi jumătate de la sentinţa definitivă de condamnare şi confiscare dată în cazul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Analizând același caz, Jurnalul Naţional consideră că autorităţile se dovedesc mumă pentru o parte a presei şi ciumă pentru cealaltă. Înființată la începtul acestui an, Direcția de Executări Silite se dovedește o structură de forță, care ar dori să se impună prin intimidare. Conducerea Senatului așteaptă explicații din partea premierului.

România Liberă se întreabă cine a pus adaos comercial la tratamentul cumpărat din donaţii pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Compania de stat Unifarm a distribuit spitalelor un kit cu medicamente care, potrivit calculelor publicaţiei, costă mai mult decât dacă ar fi fost cumparate din farmacii. Societatea a achiziţionat produsele direct de la producător, cu o reducere consistentă. Unifarm evită să ofere explicaţii.

Potrivit Ziarului Financiar, România are peste 3 milioane şi jumătate de ferme gospodăreşti, o treime din numărul total înregistrat la nivelul întregii Uniuni Europene. Un indicator care ne plasează detaşat pe primul loc în spaţiul comunitar. Suprafaţa unei ferme româneşti este, însă, de 4 ori şi jumătate mai mică decât media celor din restul statelor europene. Aproape tot ce se produce în gospodăriile de la noi este folosit pentru autoconsum.

Gazeta Sporturilor publică pe prima pagină o fotografie cu glezna umflată a lui Ioan Hora, atacantul Pandurilor, după intrarea portarului de la ASA Târgu Mureş. Articolul are un titlu-întrebare, anume “N-a fost 11 metri?”, pentru că penalty-ul acordat la meci a stârnit controverse. Verdictul medicilor este dureros, anume entorsă de gradul doi.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează