Confidenţialitate


Prima pagină, 16 noiembrie 2016


Prima pagină, 16 noiembrie 2016

Adevărul notează că şeful statului a trimis la Curtea Constituţională legea care anulează 100 de taxe nefiscale. Klaus Iohannis le cere magistraţilor constituţionali să medieze conflictul dintre aleşii care au avut iniţiativa şi guvern. Preşedintele ar fi avut posibilitatea să retrimită legea în Parlament, dar a evitat acest pas, ţinând cont că suntem în campanile electorală.

Despre alegeri sub semnul DNA scrie România Liberă. Debutul campaniei pentru parlamentare este marcat de un dosar de corupţie spectaculos: însăşi preşedinta Autorităţii Electorale Permanente, instituţia care are ca sarcină verificarea corectitudinii procesului electoral, a fost ridicata ieri de procurori, acuzată fiind de spălare de bani şi trafic de influenţă. Ana Maria Pătru este acuzată că în perioada în care a ocupat funcţii de conducere în cadrul instituţiei, respectiv din 2007 pâna în prezent, ar fi influenţat atribuirea unor contracte de achiziţii publice.

Din Jurnalul Naţional aflăm că Ministerul Educației, Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și Inspectoratul Școlar București sunt acuzate de neimplicare în rezolvarea problemelor grave care au fost semnalate la școlile particulare în care se vorbește limba arabă, chiar dacă predarea se face, oficial, în limba română. După un scandal monstruos, autorităţile au promis că vor face o anchetă la toate școlile de acest fel, însă situația este departe de a fi rezolvată.

Ziarul Financiar observă că, după un avans spectaculos în trimestrul al doilea, economia a crescut în trimestrul al treilea cu 4,4% (serie brută), an/an şi 4,6% serie ajustată, fapt ce pune sub semnul întrebării atingerea ţintei de creştere de 5% la finalul anului. Faţă de trimestrul al doilea, în cel de-al treilea economia a crescut cu doar 0,6% (serie brută) şi cu 4,9% în primele trei trimestre, an/an. Consumul a fost principalul motor al avansului economic din ultimii doi ani, după ce TVA-ul la alimente a fost redus. Creşterile salariale – de 13 miliarde de lei în sectorul public – au stimulat o dată în plus consumul.

Şi jalnici, şi furaţi, titrează Gazeta Sporturilor. Naţionala de fotbal a pierdut amicalul cu Rusia, disputat la Groznîi, scor 0-1, primind singurul gol în ultimul minut de prelungiri, după un ofsaid imens care nu a fost semnalizat de brigade arbitrilor din Belarus. Prestaţia per ansambu a tricolorilor a fost penibilă, având un singur şut spre poarta adversă. Echipa antrenată de Cristoph Daum a ajuns la al 3-lea meci fără gol marcat.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează