Confidenţialitate


Prima pagină, 16 iulie


Prima pagină, 16 iulie

Adevărul scrie despre satul care a îngrozit România. Localnicii din Văleni, comuna în care 7 tineri au violat ore în şir o elevă, au propriile etaloane după care judecă oribilul caz. Mai înspăimântătoare decât fapta este reacţia celor mai mulţi dintre ţărani, în opinia cărora ”fata e de vină”. Vârstnicii sunt printre puţinii care sar în apărarea victimei.

România liberă observă demonstraţia de forţă a demisionarului Victor Ponta. În prezenţa lui Ion Iliescu şi a aliatului strategic de la UNPR, lucrurile s-au aşezat ieri, la sediul PSD, aşa cum a dorit premierul. Săptămâna viitoare, Rovana Plumb ar urma să fie numită interimar la şefia PSD. Liviu Dragnea a fost aproape desfiinţat.

Cotidianul Puterea noteazî că şeful statului critică dur noul Cod Fiscal. În opinia lui Klaus Iohannis, nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, “ci şi maniera în care se face aceasta”.

Ziarul Financiar aminteşte că preşedintele poate retrimite modificările Codului Fiscal în Parlament. Aşteptarea îi nelinişteşte pe afacerişti, care nu îndrăznesc să îşi facă planuri de viitor. Cu câteva zile înainte de expirarea termenului pentru promulgare, nimeni nu ştie care va fi soarta celei mai ample reforme fiscale din ultimul deceniu.

Din Jurnalul naţional aflăm cât ne costă cele două luni de vacanţă ale aleşilor. Cazarea parlamentarilor în Bucureşti se ridică la 800.000 de euro. Deşi sunt plecaţi în teritoriu, camerele de hotel sunt plătite toată vara.

Potrivit Evenimentului zilei, 69 de înalți demnitari vor beneficia de creșterea salariilor. Pe listă se numără personaje extrem de controversate, inclusiv unele cu probleme penale. Dacă premierul a evitat să-și asume majorarea indemnizațiilor, președintele o consideră o măsură înțeleaptă.

Gazeta sporturilor analizează perioada complicată prin care trece Alexandru Chipciu. Şeptarul Stelei a ajuns dintr-un lider aproape de statutul de rezervă. Jucătorul avut un 2015 şters, iar criza de formă pare că se adânceşte în noul sezon. Fostele glorii ale echipei consideră că banii l-au stricat.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează