Confidenţialitate


Prima pagină | 14 noiembrie 2018


Prima pagină | 14 noiembrie 2018

Atacurile la Justiţie au tras România în urma Bulgariei, titrează Adevărul. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a prezentat raportul despre starea Justiţiei din România şi Bulgaria. În timp ce Sofia a fost lăudată și i s-a promis încheierea monitorizării în 2019, Bucureştiul a fost dur criticată pentru atacurile politicului asupra sistemului judiciar. Coaliţia PSD-ALDE este somată să suspende „imediat” punerea în aplicare a controversatei reforme a Justiţiei.  Adevărul aminteşte că ne aflăm sub lupa Comisiei Europene de la momentul aderării, în urmă cu 11 ani.

Oficialii europeni și cei de la București vorbesc limbi diferite, observă România Liberă. Parlamentul European a aprobat, ieri, o rezoluție critică privind situația statului de drept din România. Legislativul comunitar “este profund îngrijorat de posibnilitatea ca recentele schimbări să submineze în mod structural independenţa sistemului juridic și capacitatea de a lupta în mod eficient împotriva corupţiei. Totodată, Parlamentul European a condamnat ”intervenţia violentă și disproporţionată” a forţelor de ordine în timpul protestelor de la București din 10 august.

Jurnalul Naţional scrie despre omul care va pregăti România pentru preluarea președinției semestriale a Uniunii Europene. Diplomat de carieră, George Ciamba are o calitate rară: este susținut atât de Liviu Dragnea, cât și de Klaus Iohannis. Cele două tabere vor intra, însă, în coliziune din cauza ambiției fiecăreia de a fi vioara întâi la Bruxelles.

Ziarul Financiar consemnează că, având sprijinul lui Liviu Dragnea, Leonardo Badea a rămas preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, aşadar şef peste pieţe cu o valoare cumulată de 20 miliarde de euro – anume cea a asigurărilor, de capital şi cea a pensiilor private. Funcţia de preşedinte al ASF  este remunerată cu circa 14.000 de euro pe lună.

Gazeta Sporturilor dezvăluie că echipele Sepsi şi Csiksereda primesc anual câte 3 milioane de euro din bugetul Ungariei. La meciurile celor două cluburi, din judeţe cu populaţie majoritar de etnie maghiară, suporterii flutură drapele ale Ţinutului Secuiesc.


Ultimele stiri
Deputatul AUR Dan Tănasă, trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare. Reacția AUR | AUDIO

O investigație despre acordul dintre Italia și Albania privind migranții a câștigat Premiul Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism…

Călin Georgescu, audiat într-un al cincilea dosar. Anchetă după ce ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o…

România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?

Poate fi pus în practică programul „Școală de la 08:00 la 17:00”? Alexa Stănescu, de la Edupedu: „Nu…

CEDO a respins plângerile unor judecători privind plata incompletă a despăgubirilor salariale de către statul român. Decizia este…

Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează