Confidenţialitate


Prima pagină | 12 martie 2018


Prima pagină | 12 martie 2018

Adevărul observă schimbările bruşte ale vremii. În doar o săptămână, am trecut de la ger, la zile calde. Săptămâna va fi dominată de temperaturi ridicate, cu 10 grade peste normalul perioadei. Nu vor lipsi ploile, în majoritatea regiunilor ţării. În a doua jumătate a săptămânii, vremea va intra într-un proces de răcire, atrag atenţia meteorologii. Se menţine riscul de inundaţii şi avalanşe.

România Liberă analizează culisele congresului PSD. Liviu Dragnea şi-a impus apropiaţii la vârful partidului prin negocieri purtate din timp, lăsându-şi adversarii în minoritate. Unii dintre aceştia, precum Gabriela Firea sau Niculae Bădălau, s-au repliat încercând să nu mai fie asociați cu opozanţii liderului social-democrat. Au fost aleşi 16 vicepreşedinţi, opt bărbaţi şi tot atâta femei.

Jurnalul Naţional remarcă o recentă decizie a Curţii Constituţionale, de importanță majoră pentru toți proprietarii de câini din România. Instanța anulează obligația pe care stăpânii patrupedelor o au, prin lege, în prezent, de a-și identifica animalele, pe propria cheltuială, înainte de a le administra vaccinul antirabic. Condiționarea în acest fel a vaccinării risca declanșarea unei epidemii, deoarece mulți proprietari nu au bani să plătească identificarea.

Ziarul Financiar publică o statistic dureroasă. Discrepanţele în România sunt uriaşe. În judeţe precum Giurgiu sau Teleorman majoritatea angajaţilor lucrează la stat, iar restul au migrat. Astfel de judeţe nu au investiţii, iar analiştii se tem că ele nici nu vor veni vreodată. În schimb, cea mai mari rată de angajare este în Bucureşti, unde mai mult de jumătate din totalul locuitorilor sunt salariaţi.

Genialul Constantin Budescu a salvat, din nou, FCSB-ul antrenat de Nicolae Dică, observă Gazeta Sporturilor. Mijlocaşul a reuşit o bijuterie de gol, în victoria 2 la 1 contra FC Viitorul. Steliştii au început partida fără vreo idee de joc.


Ultimele stiri
Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează