Confidenţialitate


Prima pagină, 12 iunie 2016


Prima pagină, 12 iunie 2016

Profesorii încep azi protestele, în plină sesiune de Bacalaureat, notează Jurnalul Naţional. Cel puțin 23 de sindicate ale FSLI au întrunit majoritatea de voturi și pot acționa pe cont propriu. Chiar și așa, elevii își vor putea susține examenele, pentru că procedura de organizare permite înlocuirea celor aflați în grevă. Dascălii sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării în sistemul bugetar, care le amână promisele creșteri de lefuri până la începutul anului viitor.

Adevărul continuă seria de articole sub titlul ‘România lucrului prost făcut’.  În perioada ‘de glorie’ a guvernării PDL, la Piatra Neamţ au ajuns zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri necesare practicării sporturilor de iarnă. Superficialitatea proiectării a transformat planul într-un eşec lamentabil şi extrem de costisitor. Elena Udrea şi Gheorghe Ştefan sunt ‘părinţii’ dezastrului de la Piatra Neamţ.

România Liberă că Eduard Andrei Popica este numele noului reprezentant al Guvernului în judeţul Vaslui. Are doar 33 de ani, dar nu faptul ca este printre cei mai tineri prefecţi din ţară atrage atenţia asupra sa, ci activitatea din domeniul penal. În decembrie 2012, a fost condamnat definitiv pentru vătămare corporală din culpă, în urma unui accident rutier cu victime, pe care l-a provocat. Deşi a fost angajat mai mult la stat, consilier juridic la Consiliul Judeţean sau director al Cancelariei prefectului de Vaslui, tânarul pesedist îşi petrece vacanţele în exclusivista destinaţie Saint Tropez şi poartă numai haine de lux, după cum se laudă inclusiv pe propria pagina de Facebook. Pe de alta parte, declaraţiile sale de avere nu ofera date despre toate proprietaţile lui Eduard Andrei Popica. Portretul prefectului este completat de faptul ca este martor într-un proces în care un jandarm vasluian a fost trimis în judecata, în 2014, pentru trafic de droguri.

Ziarul Financar publică o statistică stupefiantă. România este raiul fiscal al marilor traderi de cereale, care raportează pierderi an de an. Doi dintre primii trei traderi de cereale din Romånia, ADM Trading şi Cargill, companii cu acţionari americani, realizează anual rulaje de miliarde de lei pe piaţa românească, dar raportează constant pierderi.

Gazeta Sporturilor publică un îndemn pentru Simona Halep: ‘Zâmbeşte! Mâine va fi mai bine!’ Românca s-a întors în ţară după ratarea titlului la Roland Garros. ‘Trebuie să o iau de la capăt. Am fost de două ori în finală şi nu am reuşit să câştig. Poatea treia oară va fi cu noroc!’. Simona Halep se gândeşte la turneul de la Wimbledon, programat în iulie.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează