Confidenţialitate


Prima pagină, 11 ianuarie 2016


Prima pagină, 11 ianuarie 2016

Cazul românului căruia statul norvegian i-a luat cei cinci copii a declanșat un val de susţinere fără precedent și proteste în România și în marile orașe din lume, notează Adevărul. Într-un interviu acordat în exclusivitate, Marius Bodnariu a vorbit despre abuzurile la care susţine că a fost supusă familia sa. Întregul scandal a izbucnit după un denunţ depus de directoarea şcolii la care învaţă una dintre fiicele cuplului, care ar fi mărturisit că este bătută acasă.

România liberă scrie că transportul tinerilor răniți în incendiul de la club Colectiv spre spitalele din străinătate s-a făcut și cu aeronave ale Ministerului Apărării. Transferul a fost asigurat de către Ministerul Afacerilor Interne, iar criza medicală a fost gestionată de Ministerul Sănătății. Însă nici una dintre aceste instituții nu își asumă responsabilitatea pentru faptul că pacienții au plecat din România și au ajuns în spitalele europene infectați cu bacterii intraspitalicești. Răspunsurile întârzie la mai mult de o lună de la tragedie.

Jurnalul naţional s-a interesat în ce afaceri controversate şi-au plasat copiii apropiaţii fostului preşedinte Băsescu.  Gheorghe Ştefan „Pinalti” şi-a numit odraslele în firmele pe care le patronează din umbră, atât în România, cât, mai ales, pe Coasta de Azur. Adriean Videanu şi-a pus strategic fiul într-o reţea de afaceri cu deşeuri şi energie, iar fiica în alte companii, inclusiv în TitanMar. Fata lui Sorin Frunzăverde este asociată în două firme care derulează afaceri cu energie.

Ziarul Financiar observă că două din trei locuinţe se încălzesc cu lemne, dar autorităţile fac planuri pentru exportul gazului din Marea Neagră în Austria. O casă are de aşteptat jumătate de an pentru a fi conectată la reţeaua de gaze. Accesul la utilităţi este un indicator care plasează  România pe ultimele locuri din lume.

Despre premii de pluş citim în Gazeta sporturilor. În timp ce în România a creat vâlvă subiectul recompenselor financiare pentru sportivii care urcă pe podium la Jocurile Olimpice, Suedia nu le creează sportivilor nicio facilitate. Nici Norvegia, Marea Britanie sau Croaţia nu-şi răsplătesc performerii.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează