Confidenţialitate


Prima pagină, 12 ianuarie


Prima pagină, 12 ianuarie

Românii sunt un popor pe cale de dispariţie, titrează Adevărul. După o creştere demografică de 26% în perioada 1960-1990, România a înregistrat un declin de 14% în următorii 25 de ani. Sistemul de pensii se îndreaptă spre faliment. Specialiştii susţin că tinerii din clasa de mijloc trebuie încurajaţi, prin măsuri fiscale, să devină părinţi.

România Liberă scrie despre oraşul care s-a rupt de Nicolae Ceauşescu în 1981. O cercetare a profesorului și istoricului gorjean Gheorghe Gorun scoate la lumină amintirile despre revolta unui întreg oraș. Toate relatările converg spre un fapt probabil unic în istoria României, anume că aproximativ 70% din populaţia localităţii Motru a fost în stradă pe 19 octombrie 1981, unii mai mult, alţii mai puţin implicaţi în revoltă. Dar cu toţii, în mod cert, şi-au dovedit cel puţin solidaritatea cu ai lor concetăţeni, care invadaseră clădirea administraţiei locale.

Calvarul celor care nu-şi mai pot plăti ratele la bănci pare fără sfârşit, potrivit Jurnalului Naţional. Datornicii sunt lăsaţi de izbelişte. Din cele 5 legi care îi vizează, niciuna nu este aplicabilă. Nu-i de mirare că Parlamentul a ajuns la cea mai scăzută cotă de încredere de după Revoluţie.

Ziarul Financiar trage linie. Bănile au acordat clienţilor persoane fizice şi companii împrumuturi noi în echivalentul a 6 miliarde de lei în luna noiembrie, un nivel aproape dublu faţă de prima lună din 2015. Totalul creditelor acordate în primele 11 luni din anul trecut s-a ridicat la 59 miliarde de lei. Dobânzile mai mici i-au atras pe clienţi în sucursale, mai ales în cazul împrumuturilor în monedă naţională.

Gazeta Sporturilor scrie despre un careu oltenesc. Steaua oferă 3 milioane şi jumătate de euro pentru Andrei Ivan, Nicușor Bancu, Bogdan Vătăjelu şi Mateiu. Pentru că Astra i-a refuzat ofertele, finanțatorul Gigi Becali a mutat valiza cu bani pe masa Craiovei.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează