Confidenţialitate


Prima pagină, 12 aprilie 2017


Prima pagină, 12 aprilie 2017

Teroare în Liga Campionilor, titrează Gazeta Sporturilor. Înaintea meciului dintre Borussi Dortmund şi AS Monaco, 3 dispozitive artizanale au explodat în apropierea autocarului gazdelor. Marc Bartra a fost rănit de cioburi la coapsă şi la mână, fiind transportat la spital. Jucătorii echipei germane s-au întors pe jos la hotel, sub atenta protecţie  poliţiştilor înarmaţi. În zona deflagraţiilor, s-ar fi găsit o scrisoare de revendicare, analizată de procurori. Amânată, partida se va juca deseară, de la 19 şi 45 de minute (ora României).

Adevărul scrie că impactul Legii salarizării asupra bugetului va fi dublu faţă de cât au anunţat guvernanţii, consideră analiștii economici. Sindicaliștii sunt de părere că salariile se dublează, dar nu acolo unde trebuie. În plus, creșterea prognozată a salariului minim pe economie, care ar urma să ajungă la 2.500 de lei, i-a speriat până și pe liderii de sindicat.

România Liberă consemnează că Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind vaccinarea. Părinţii îşi vor asuma în scris refuzul imunizării copiilor şi pot fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorilor. În plus, copiii vor fi primiţi în colectivităţile de învăţământ doar după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii.

Jurnalul Naţional dezvăluie că Felix Telecom SRL, o firmă ce-şi are originea în fosta Securitate şi este patronată de un general SIE în rezervă, a primit fără licitaţie un contract de 3,7 milioane de lei pentru mentenanţa reţelei naţionale de educaţie. Creierul afacerii, generalul (r) Teodor Ileş, a fost spionul care a adus în România, în perioada Războiului Rece, tehnologia pentru producerea apei grele, folosită la centrala nucleară de la Cernavodă.

Ziarul Financiar scrie despre cel mai mare test al Bursei şi al capitalului privat românesc. RCS atacă piaţa cu cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni. Investitorii străini din companie – Everest Trust, Eton Pak ,Gustav Wurmbock, Matthias Eckert – vor să-şi vândă acţiunile, tranzacţie estimată la 500-600 mil. euro.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează