Confidenţialitate


Prima pagină | 11 iulie 2018


Prima pagină | 11 iulie 2018

România Liberă anunţă că împrumutaţii la bănci au la îndemâna un instrument care se dovedeşte foarte eficient pentru renegocierea condiţiilor creditului. Centrul pentru Soluţonarea Amiabila a Litigiilor Bancare a primit deja 550 de solicitari de la persoane aflate în dificultate. Accesul la procedura de conciliere este foarte facil. Peste 80% din cazuri au fost rezolvate online sau prin telefon, ceea ce înseamna că nu este obligatorie nici „confruntarea“ directa dintre client şi bancă, nici deplasarea clientului la sediul Centrului pentru a depune cererea.š

Adevărul observă că, în trecut o mândrie a industriei aeronautice, cele nouă aparate de pasageri ROMBAC 1-11, produse înainte de Revoluţie la Romaero, au sfârşit prin a fi abandonate pe aeroporturi, vândute la licitaţii sau, mai trist, prin a fi casate. Mai mult, recent, un astfel de avion a ajuns de vânzare pe internet. România a obţinut licenţa de la British Aircraft Corporation (actuala BAE Systems) după ce aceasta a scos modelul din propria producţie.

Jurnalul Naţional scrie despre un potențial uriaș, dar nevalorificat. Turismul medical ar putea fi o mină de aur pentru România. O spun chiar specialiştii greci care au reuşit să facă acest lucru pentru ţara lor. În prezent, statul elen este în topul mondial al destinaţiilor de turism medical, în ciuda crizei economice cu care s-a confruntat în ultimii ani, însă succesul nu a picat, aşa, peste noapte. S-au făcut eforturi uriaşe şi campanii susţinute de promovare, iar autorităţile au chiar o strategie de stat pentru atragerea turiştilor.

Citând date ale Eurostat, Ziarul Financiar scrie că populaţia României a scăzut cu 120.000 de persoane în perioada 1 ianuarie 2017 – 1 ianuarie 2018. În acelaşi timp, populaţia Uniunii Europene a crescut cu aproape 1,1 milioane de locuitori.  Peste 3,4 milioane de români au părăsit ţara în ultimele două decenii, iar cei mai mulţi s-au mutat în Italia şi în Spania, unde primesc salarii de 4 – 5 ori mai mari decât în ţară. Cea mai mare creştere a populaţiei în 2017 a fost în Marea Britanie, unde numărul de rezidenţi a ajuns în ianuarie 2018 la aproape 66,2 milioane, în creştere faţă de ianuarie 2017 cu 377.800 de locuitori.

Gazeta Sporturilor consemnează că Franţa s-a calificat, după 12 ani, în finala Cupei Mondiale, trecând în penultimul act de Belgia. Unicul gol al meciului a fost marcat de Samuel Umtiti. Cocoşii galici aşteaptă să îşi afle adversarii, dintre englezi şi croaţi.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează