Confidenţialitate


Prima pagină, 8 aprilie 2016


Prima pagină, 8 aprilie 2016

Experţi consultaţi de Adevărul susţin că israelienii care au spionat-o pe șefa Direcţiei Anticorupţie au acţionat total ilegal, în ciuda justificării. Firma Black Cube susţine că ar fi investigat fapte de corupţie ale Guvernului României. Specialiștii cred că posibilele informaţii compromiţătoare care ar fi fost obţinute în România nu ar fi avut nicio finalitate.

Potrivit României Libere, primarii corupţi se află în topul preferinţelor electorale. Sondajele de opinie dau rezultate paradoxale în ceea ce priveşte raportarea românilor la lupta anticorupţie. DNA are cote de încredere de peste 60%, în ciuda atacurilor sistematice. În schimb, românii i-ar vota din nou, dacă ar avea posibilitatea să o facă, tocmai pe edilii care au fost acuzaţi de corupţie.

Ziarul Financiar consemnează că Germania, Italia, Franţa şi Ungaria sunt cei mai importanţi parteneri comerciali ai Romåniei. Peste 80% din totalul exporturilor de bunuri – adică produse în valoare de peste 44 miliarde de euro – sunt realizate în 20 de ţări, majoritatea din Europa.

Gazeta Sporturilor publică pe prima pagină o fotografie cu Giulia şi Jole, cele două italience de la CSM Bucureşti care au adus prima cupă europeană pentru voleiul feminin românesc. Jurnaliştii publicaţiei sportive au fost în subsolul mall-ului din Capitală, unde – spre ruşinea tuturor primarilor – s-a disputat finala Challenge Cup.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează