Confidenţialitate


Prima pagină, 1 martie 2017


Prima pagină, 1 martie 2017

Potrivit Adevărul, hotărârea privind existenţa unui conflict juridic între Direcţia Anticorupţie și Guvern a fost luată după ce președintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a refuzat administrarea unei probe esenţiale, anume ordonanţa prin care DNA a declinat dosarul către Parchetul General. În acel document, judecătorii puteau vedea ce anume anchetează procurorii anticorupţie, pe scurt oportunitatea actului normativ sau faptele penale comise la elaborarea acestuia.

România Liberă observă că prima lună de guvernare PSD a venit cu primul bilanţ negativ. Încasarile la buget, în ianuarie, nu arată deloc bine pentru ambiţiile liderului social-democrat, Liviu Dragnea. Problemele de colectare au apărut în condiţiile în care Guvernul Grindeanu a aprobat majorari de cheltuieli sociale fără precedent, mizând pe o creştere economica mai mare decât cea din 2016. Cu toate că se lăuda cu un program amplu de investiţii, care să genereze locuri de muncă, în realitate prima lună arată o scădere a cheltuielilor de capital de peste 30%, pâna la 219,8 milioane lei. E cel mai mic nivel realizat vreo data în ianuarie în ultimii 10 ani.

Jurnalul Naţional scrie că, timp de 10 ani, la Primăria Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a semnat documente în favoarea unor beneficiari pentru care a lucrat firma de arhitectură a soţiei. Din 2015, şi edilul este acţionar în această societate comercială destul de profitabilă. Publicaţia susţine că a intrat în posesia unor documente elaborate de SC Pro Arhitectura SRL şi aprobate de primar. Inspectorii de integritate au sesizat Parchetul General, suspectându-l pe Gheorghe Falcă de un posibil conflict de interese.

Bate vântul prin agențiile de ocupare a forței de muncă, notează Evenimentul Zilei. Peste 23.000 de joburi sunt disponibile în întreaga țară, dintre care 3.500 doar în Capitală. Cu toate acestea, bucureștenii nu se înghesuie la angajare. Lipsa de informații și salariile prea mici sunt doar două dintre motive. Potrivit Evz, mulți țărani fără serviciu se dau bolnavi.

Ziarul Financiar remarcă o răsturnare de situaţie. IT-iştii au ajuns să aibă salarii cu peste 60% mai mari decât “rivalii” din telecom. Dacă în anul 2008, un programator câştiga, în medie, 2.200 de lei net pe lună (cu 8% mai puţin decât un angajat din telecom), anul trecut salariul mediu în IT a ajuns la aproape 5.500 de lei net pe lună, cu 63% peste nivelul salarial mediu din telecomunicaţii, arată o centralizare ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică. „În 2008, existau oricum foarte puţine companii specializate în zona IT în România, spre deosebire de operatorii telecom, care erau vedete în piaţa muncii. Evident, fiind mai puţine oportunităţi în industria IT, nu era cerere de candidaţi astfel încât să crească salariile. Acum însă, situaţia s-a schimbat, salariile au crescut semnificativ în IT ca urmare a cererii crescute de candidaţi“, a explicat Cristina Postolache, managing partner al Big4HR, firmă de servicii de HR.

Războiul gemenilor, titrează Gazeta Sporurilor. Finul Laurenţiu Reghecampf şi naşul Cosmin Contra se vor afla, astăzi, faţă în faţă, pe Arena Naţională, într-un duel care începe la scorul 4-1 pentru dinamovist. Cei doi nu sunt uniţi doar de relaţia de rudenie, ci ambii au câte 41 de ani şi au fost fundaşi dreapta ca jucători. Cosmin Contra a fost mai mare ca fotbalist, în timp ce Laurenţiu Reghecampf a pornit mai bine în cariera de antrenor.

 


Ultimele stiri
Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…