Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care vor să-l urmeze | VIDEO
Sursa foto: Salvamont Sibiu
Pe Transfăgărășan, în județul Sibiu, a căzut prima ninsoare din acest sezon. A nins slab, șoseaua este practicabilă iar traficul nu a fost afectat.
„A venit, e timpurie nu îmi venea să cred că găsim zăpadă aici. Drumul e deschis și e foarte bun”, a spus un șofer.
În următoarele nopți, temperaturile vor scădea foarte mult în zonă, până spre -3 grade Celsius.
Șoferii sunt sfătuiți să se informeze înainte de a pleca la drum.
Nici ziua, maximele nu vor fi generoase. Sunt așteptate două sau trei grade Celsius. Comercianții de la Bâlea Lac au trecut deja la haine groase, de iarnă.
„Oricum ai patru anotimpuri într-o zi, la Bâlea. A fost frig azi-noapte, am înghețat”, a spus un comerciant din zonă.
Așadar, la peste 2.000 de metri altitudine, vremea s-a schimbat.
Trecem la perioade cu ninsori slabe, vânt puternic și vizibilitate redusă, avertizează Mădălin Botea de la Salvamont Sibiu.
Traseele sunt deocamdată deschise, dar turiștii trebuie să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care vor să-l urmeze.
„Trebuie să ținem cont la plecarea pe traseu, prognoza meteo în primul rând, trecem la echipamentul de iarnă, întotdeauna să avem colțari, piolet, să ne alegem cu grijă traseele pe măsura experienței noastre. Trebuie să plecăm cât mai de dimineață, să avem telefonul încărcat, frontale, să anunțăm dacă sunt probleme la 112 și dacă avem o bază Salvamont împrejur, ar fi bine să ne anunțăm traseul pe care dorim să-l facem”, a recomandat Mădălin Botea de la Salvamont Sibiu.






