Confidenţialitate

Prima caniculă din această vară. Unde ne răcorim în București

Un val de caniculă din nordul Africii va ajunge în România de vineri, 17 iunie. Încă de astăzi s-a încălzit, astfel că maximele vor fi joi, 16 iunie, de 31 de grade la umbră și 40 la soare.

De vineri vor fi maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în sudul țării, inclusiv în Bucureşti. La soare vor fi chiar şi 45 de grade.

În Bucureşti, ştrandurile au fost deja deschise, iar patronii îi aşteaptă pe locuitorii Capitalei să vină să se răcorească.

Cele mai cunoscute ștranduri din București 

Divertiland

divertilandDivertiland este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din România. Este situat în Ilfov, în apropiere de cartierul Militari.

Acesta se întinde pe o suprafață de 42.000 de mp și are mai multe piscine, inclusiv una cu valuri, dar și peste 20 de topogane cu apă, restaurante și baruri. Parcul este deschis zilnic între orele 10 – 20.

În weekend, biletele de intrare costă 65 de lei pentru adulți, 50 de lei pentru elevi și studenți și 25 de lei pentru copiii sub 10 ani. În cursul săptămânii, biletele costă 40 de lei pentru adulți, 30 pentru elevi și studenți și 25 de lei pentru copiii sub 10 ani.

La Divertiland puteți ajunge și cu trenurile CFR. Acestea pleacă din Gara de Nord și fac legătură directă cu parcul acvatic.

Waterpark Otopeni

waterparkWaterpark este un alt parc acvatic situat în orașul Otopeni.

Capacitatea acestuia este de 4.000 de locuri, are 9 piscine, 27 de topogane, dar și un restaurant și un bar.

Acesta este deschis de luni până vineri între 09.30 și 20.00, iar în weekend între 09.00 și 20.00.

În cursul săptămânii adulții plătesc 30 de lei intrarea, iar copiii 15 lei. În weekend biletele costă 50 de lei pentru adulți și 25 pentru copii.

Ștrandul Tineretului

strandul tineretului

Ștrandul Tineretului se află pe Strada Primo Nebiolo, nr.1, în sectorul 1 al Capitalei.

Acolo se află un bazin de înot pentru adulți și o piscină de 3.500 de mp.

Este deschis zilnic între 08.00 și 20.00.

Intrarea costă în weekend 40 de lei pentru adulți și 25 de lei de luni până vineri. Copiii sub 7 ani nu plătesc nimic.

 

Ștrandul Berceni

Ștrandul Berceni se află pe strada Izvorul Oltului, nr. 9.

Tarifele sunt de 15 lei pentru adulți de luni până vineri și 20 de lei în weekend. Copiii plătesc 5 lei de luni până duminică. Șezlongul costă 10 lei.

Complexul are și o bază sportivă, între altele cu terenuri de tenis de câmp, tenis de picior și teren de fotbal.

Ștrandul Drumul Taberei

Ștrandul Magic Pool, cunoscut mai degrabă drept ștrandul Drumul Taberei, și-a deschis și el porțile pentru bucureșteni. Este situat pe Aleea Drumul Taberei nr.115.

Ștrandul are patru bazine, două pentru adulți și două pentru copii. Nici aici nu lipsesc restaurantele sau spațiile de joacă pentru copii.

Intrarea la ştrand este gratuită pentru copiii sub 7  ani. În weekend și de sărbătorile legale, adulții plătesc un bilet de 35 de lei. În timpul săptămânii de la 10 la 16, biletul costă 25 de lei și 15 lei după ora 16, până la închidere.

Ştrandul Crângaşi

strand crangasiŞtrandul Crângași se află pe Şoseaua Virtuţii, în apropriere de Piața Crângaşi.

Complexul are două bazine pentru copii și trei pentru adulți, piscină cu valuri și topogane. Este deschis zilnic între orele 08.00 și 20.00.

Taxa de acces este de 30 lei/ persoană în timpul săptămânii și 50 de lei în weekend.

Copiii mai mici de 7 ani au acces gratuit, iar elevii și studenții tarif unic de 30 de lei inclsuiv în weekend.

 

Ștrandul Copiilor sau Văcărești

Locuitorii din Sectorul 4 au la dispoziție ștrandul Văcărești, de pe strada Pridvorului, nr 25. Acolo se află un bazin olimpic pentru adulti, patru bazine mici pentru copii, dușuri și cabine.

Este disponibilă și o bază sportivă cu terenuri de volei pe nisip, fotbal şi tenis.

Ștrandul Cara

Ştrandul Titan Cara se află în apropierea Parcului Titan pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, în sectorul 3. Este deschis de la 08.00 la 18.00 iar acum biletul de intrare costă 20 de lei pe zi. Copiii mai mici de 1,20 m intră gratis.