Confidenţialitate

Prietenii Europa FM de pe Facebook au parte de mai multă acțiune în Garajul Europa FM

Pe pagina de Facebook Radio Europa FM veți putea lua parte și video la concertul pe care INNA îl va susține în această seară de la 19:30. Special pentru fanii Europa FM de pe Facebook, toată acțiunea va începe cu 30 de minute mai devreme, astfel încât ei vor putea să vadă ultimele pregătiri pentru show, dar și să primească în exclusivitate detalii din culise.

Transmisia video va fi asigurată cu patru camere HD pe pagina www.facebook.com/europafmromania iar concertul va putea fi ascultat la radio și pe europafm.ro. În cadrul transmisiei din această seară, gaza George Zafiu va lansa oficial și aplicația Europa FM LIVE prin care vă puteți lua invitațiile la concerte și puteți accesa arhiva înregistrărilor video de la evenimentele Europa FM LIVE. Aceasta va fi disponibilă atât pe Android cât și pentru iOS.

Inna deschide un nou sezon Europa FM LIVE ÎN GARAJ

Franţa, Italia, Turcia, Grecia, Cehia, Austria … şi lista ţărilor unde concertează Inna ar putea continua cu alte câteva zeci de nume. Este foarte greu să o prindeţi pe Inna la un concert în România şi asta pentru că este mai tot timpul pe drumuri pentru a concerta în toate colţurile lumii. Totuşi, în vara anului trecut, Europa FM a reuşit să găsească loc în agenda artistei pentru un concert Europa FM LIVE În Garaj.

Acompaniată de băieţii de la The Marker, Inna a cântat în iunie 2011 timp de o oră piese care i-au adus celebritatea: ‘Sun Is Up’, ‘Amazing’ sau ‘Club Rocker’, cel mai nou single al artistei care a putut fi ascultat în premieră la Europa FM în varianta acustică, dar şi piese ce apartin altor artişti cum ar fi: ‘Grenade’ – Bruno Mars sau ‘Use Somebody’ – Kings Of Leon.

Inna a surprins pe toată lumea în momentul în care a interpretat piesa ‘Să nu-mi iei niciodată dragostea’ a trupei Holograf. Nu întâmplător artista a ales această piesă, ea recunoscând faptul că îi place foarte mult Holograf, iar Dan Bittman este artistul său român preferat.

‘Holograf este trupa mea favorită din România. Îmi doresc foarte mult să-l întâlnesc pe Dan Bittman. Am avut ocazia să o fac atunci când am fost invitată la show-ul lui televizat, dar nu am avut timp să ajung’, povestea Inna cum a ratat ocazia de a-şi întâlni favoritul.

Inna a declarat că în Garajul Europa FM s-au întamplat cele mai multe premiere din cariera ei de artist: concert integral acustic, prima sesiune de autografe în ţara ei natală precum şi interpretarea piesei ‘Club Rocker’ într-o variantă care nu a mai fost auzită până acum.

După succesul primului concert Inna din Garajul Europa FM, George Zafiu, gazda evenimentelor neconvenţionale de miercuri seara, a decis că pentru deschiderea unui nou sezon Europa FM LIVE ÎN GARAJ, Inna este cea mai potrivită alegere. Pe 12 septembrie, de la ora 19:30 Inna va cânta LIVE timp de o oră şi va prezenta un show unic. Pentru a lua parte la concert, ascultaţi programele Europa FM şi puteţi câştiga invitaţii duble în Garajul Europa FM. Accesul la evenimentele Europa FM LIVE ÎN GARAJ se poate face exclusiv pe bază de invitaţii.