Confidenţialitate


Prețul biletelor la STB poate fi majorat pentru a suplimenta veniturile la bugetul local. Primarul Capitalei: „Sunt pus în situația de a implementa multe reforme structurale” | AUDIO


Prețul biletelor la STB poate fi majorat pentru a suplimenta veniturile la bugetul local. Primarul Capitalei: „Sunt pus în situația de a implementa multe reforme structurale” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vești proaste pentru bucureșteni. Primarul General anunță că este posibilă majorarea prețului biletelor pentru călătoriile cu STB – adică autobuze, tramvaie și troleibuze. Ciprian Ciucu nu a oferit mai multe detalii. În prezent, o călătorie costă trei lei. Primarul spune că sunt necesare măsuri nepopulare pentru a suplimenta veniturile la bugetul local.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ciprian Ciucu a declarat că Primăria Generală are nevoie urgentă de fonduri, riscând altfel falimentul. Cei mai mulți bani se duc pe subvențiile pentru căldură și pentru STB.

Astfel, primarul general a anunțat la EuroNEWS că intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: „Sunt pus în situația de a implementa multe reforme structurale”

Ciprian Ciucu: „Vor fi și măsuri nepopulare, pentru că am ajuns cu cuțitul la os.”

Reporter: Ce înseamnă „cuțitul la os”?

Ciprian Ciucu: „Este probabil și necesar să creștem prețul călătoriei pentru STB. Sunt pus în situația de a implementa multe reforme structurale, unele dintre ele dificile.”

Ultima majorare a prețului biletelor STB a avut loc în 2021, de la 1,3 lei la trei lei pentru o călătorie de 90 de minute. Un abonament lunar costă 80 de lei, iar unul săptămânal 30 de lei – aproximativ șase euro.

Acum 10 zile, Ciprian Ciucu afirma că Primăria Capitalei nu dispune de fonduri nici pentru lucruri de bază. El a anunțat că vor urma concedieri, restructurări, comasări și reduceri de cheltuieli.


Ultimele stiri
România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă În România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează