Confidenţialitate


Președintele Universității Titu Maiorescu a fost reținut


Președintele Universității Titu Maiorescu a fost reținut

Președintele Universității Titu Maiorescu, Iosif Urs, a fost reținut de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Alături de acesta, au fost reținute și două cadre didactice din aceeași instituție de învățământ – afirmă surse judiciare citate de agenţiile de ştiri.

Iosif Urs a fost reținut de către procurori pentru folosirea în orice mod a unor informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Președintele Universității Titu Maiorescu din București ar fi dat unor candidați subiectele de la admiterea la o facultate din cadrul universității, potrivit surselor citate.

Celelalte două persoane, ambele cadre didactice, au fost reținute pentru complicitate la această infracțiune.

La acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 continuă cercetările urmând să se se stabilească dacă se impune luarea unei măsuri preventive.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO