Confidenţialitate


Președintele Ungariei compară anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon


Președintele Ungariei compară anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon

Președintele Ungariei, János Áder,  compară anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, relatează site-ul maghiar  hirado.hu.

Președintele Ungariei a catalogat tratatul, semnat la sfârșitul Primului Război Mondial prin care Transilvania a revenit României, drept o “durere”.

János Áder  a comparat trauma Ucrainei cu pierderea unui bune părți a teritoriului acum peste o sută de ani.

“Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”, a spus Ader.

Președintele Ungariei a făcut declarațiile în Ucraina, la Kiev, în cadrul summitului  “Platforma Crimeea”, la care au participat ieri, mai mulți lideri europeni, inclusiv premierul Florin Cîțu.

Liderul de la Budapesta a adăugat că Ungaria, țară vecină cu Ucraina  și care are o minoritate consistentă aici,  susţine cu tărie suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a ţării nu numai în urma angajamentului său faţă de dreptul internaţional, ci şi datorită similarităţii acestei dureri.

Foto: Janos Ader/Facebook


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu