Confidenţialitate


Mircea Abrudean, mesaj cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului: „O exterminare planificată, care a ucis șase milioane de evrei” | AUDIO


Mircea Abrudean, mesaj cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului: „O exterminare planificată, care a ucis șase milioane de evrei” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Azi este Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului, perioadă în care au fost uciși aproximativ șase milioane de evrei. Cel mai mare masacru din istorie a avut loc și în România. Deși nu se știe precis, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost uciși în jur de 300.000 de evrei români și ucraineni, dar și în jur de 11.000 de romi, arată datele oficiale (INSHR). Ca în fiecare an, Federația Comunităților Evreiești din România a organizat ieri o ceremonie dedicată acestei zile. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit despre genocidul care a marcat Europa și întreaga lume.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean: „Fiecare om mort a avut o familie, planuri, o casă, o aniversare, un cuvânt de iubire care a rămas nespus”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Holocaustul a însemnat o exterminare planificată, care a ucis șase milioane de evrei, dar a lovit și alte grupuri persecutate de regimul nazist și de aliații săi. Cifrele explică amploarea, dar nu vorbesc despre persoane. Fiecare om mort a avut o familie, planuri, o casă, o aniversare, un cuvânt de iubire care a rămas nespus, o îmbrățișare care nu a mai fost oferită. Când vorbim despre Holocaust, vorbim despre vieți întrerupte, despre copii care nu au mai ajuns adulți, despre părinți care nu și-au mai văzut copiii, oameni care au fost umiliți, înfometați, deportați, uciși”, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean: „Din păcate, în ultimul an, societatea românească a asistat la ascensiunea discursului instigator la ură și a manifestărilor extremiste”

Mircea Abrudean a vorbit și despre noua lege din țara noastră, care pedepsește mai aspru persoanele care promovează fascismul, rasismul și xenofobia:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Aceste măsuri contează, dar nu înlocuiesc acțiunile noastre de zi cu zi. Din păcate, în ultimul an, societatea românească a asistat la ascensiunea discursului instigator la ură și a manifestărilor extremiste în spațiul public. Observăm în mediul online o proliferare a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste, dar și a dezinformării deghizate în posibile soluții pentru o serie de probleme complexe din societate”, a mai declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează