Confidenţialitate


Şeful statului și reprezentanții industriei auto cer, din nou, Guvernului să construiască autostrăzi


Şeful statului și reprezentanții industriei auto cer, din nou, Guvernului să construiască autostrăzi

Președintele Klaus Iohannis critică din nou Guvernul pentru blocajele în atragerea fondurilor pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România.

Aflat la Pitești, la o dezbatere organizată de constructorii de mașini din România, șeful statului a reamintit că deși exporturile de autovehicule reprezintă un sfert din vânzările externe ale țării, marile companii sunt obligate să folosească drumuri mult prea aglomerate și căi ferate învechite.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Infrastructura nu este un slogan care sună bine doar când aduce capital electoral. Dezvoltarea infrastructurii este chiar cheia prosperității, iar lipsa de autostrăzi este reclamată, așa cum vedem în prezent, deopotrivă de mediul economic, dar, pe bună dreptate, și de cetățeni.

Românii își doresc un trai mai bun și recurg la proteste – până acum greu de imaginat – pentru a atrage atenția asupra acestor probleme acute.

În afară de hărți colorate și planuri frumoase, lumea se uită și la rezultate, iar cei 15 km de autostradă dați în folosință în ultimul an și jumătate înseamnă ridicol de puțin, dovada lipsei de capacitate și de mobilizare în jurul unui obiectiv național esențial”, a declarat pre;edintele Iohannis.

Șeful statului a adăugat că de la ultimul său avertisment public la adresa Guvernului, la începutul săptămânii, autoritățile responsabile de atragerea fondurilor europene au trimis la Bruxelles cereri de finanțare pentru proiecte în valoare de 400 de milioane de euro.

La rândul său, președintele Ford România, Jan Pearson, s-a plâns din nou, că transportarea mașinilor din România către Vestul Europei, pe calea ferată, durează la noi, de patru ori mai mult decât în Germania de exemplu, ceea ce duce la costuri sporite pentru producătorul de mașini de la Craiova.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“În România, de exemplu, transportul pe calea ferată este de patru ori mai lent decât în restul Europei. În Germania, viteza medie este de 50 de km pe oră, în timp ce în România este de 13. Avem nevoie ca autostrăzile să fie construite într-un ritm acceletart, mă refer la Pitești-Sibiu, Autostrada Transilvania și Târgu Mureș-Iași.

Avem nevoie să știm de asemenea, un calendar pentru construirea drumului expres Craiova-Pitești.

Totodată, este nevoie de construirea șoselelor de centură ale orașelor, Balș, Slatina, Pitești Vest, Sibiu și București sud”, a declarat președintele Ford România.

La dezbaterea de la Pitești, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România, Gabriel Sicoi, a atras  atenția și că odată cu eliminarea timbrului de mediu, România s-a umplut de mașini vechi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful statului a făcut apel la Guvern să găsească o soluție pentru stoparea importurilor masive de mașini vechi.

“Desființarea intempestivă a timbrului de mediu, fără să existe soluții alternative bine gândite, a făcut ca 60% din sutele de mii de autoturisme înmatriculate anul trecut în România să aibă peste 10 ani vechime, cu implicații negative clare asupra mediului.

Iată că o politică orientată pe termen scurt poate aduce prejudicii pe termen lung, și nu doar celor direct implicați”, a adăugat șeful statului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează