Confidenţialitate



Preşedintele Klaus Iohannis, în vizită în Germania


Preşedintele Klaus Iohannis, în vizită în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, vineri şi sâmbătă, o vizită la Munchen, în Republica Federală Germania, cu prilejul decernării premiului “Franz Josef Strauss 2018” de către prestigioasa fundaţie germană “Hanns Seidel”.

Ceremonia de acordare a premiului va avea loc sâmbătă la Palatul Regal din Munchen – “Allerheiligen-Hofkirche”, notează Agerpres.

Fundaţia “Hanns Seidel” şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a premiului “Franz Josef Strauss” preşedintelui Klaus Iohannis pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european.

Distincţia “Franz Josef Strauss” este însoţită şi de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care şeful statului a decis să îl doneze în scop caritabil Fundaţiei “Un copil, o speranţă”, care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială, printre acestea aflându-se şi programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticaţi cu autism şi Sindromul Down.

Fundaţia a primit, în cadrul ediţiei de anul acesta a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, premiul “Instituţia Anului”, ca încununare a celor 20 de ani de activitate în beneficiul copiilor vulnerabili şi al familiilor acestora.

Premiul “Franz Josef Strauss” se decernează începând cu anul 1996 unor personalităţi care s-au făcut remarcate în politică, afaceri, societate şi cultură, care promovează pacea, libertatea, respectarea legii şi democraţia. Printre laureaţi se numără fostul cancelar german Helmut Kohl, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi fostul secretar de stat american diplomatul Henry A. Kissinger.


Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere consecutive pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează