Confidenţialitate


Președintele Iohannis retrage decorația oferită, anul trecut, Spitalului Județean Suceava


Președintele Iohannis retrage decorația oferită, anul trecut, Spitalului Județean Suceava

Administrația Prezidențială anunță, printr-un comunicat de presă, că decorația conferită Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost retrasă.

Decizia este argumentată de administrație prin “gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19″.

Astfel, Klaus Iohannis a retras Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit instituției.

Reamintim, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a deschis dosar penal in rem – anchetează pe lângă zădărnicirea combaterii bolilor și “activitate ilicită”, abuz în serviciu și fals intelectual.

Există indicii că decesele au legătură cu modul în care au acționat unii medici, șefi dar şi angajati ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, spun anchetatorii.

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus la Suceava se apropie de 700.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează