Confidenţialitate


Președintele Iohannis, premiat în Germania


Președintele Iohannis, premiat în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, miercuri, în Germania, distincția Otto cel Mare pentru “onorarea marilor merite în procesul european de unificare”.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman.

În cadrul festivităţii, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trumper, primarul general al oraşului Magdeburg.

Premiul este acordat, o dată la doi ani, personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene. Distincţia a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1.200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg.

Printre personalităţile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsacker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vike-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.


Ultimele stiri
Ilfov: Copac prăbuşit peste un autoturism aflat în mers. Un om a decedat

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Bihor: încep relocările pacienților din azilul improvizat de la Dumbrava. 50 de persoane au fost duse la spital…

Circulație feroviară, perturbată între Floreni și Ilva Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile | AUDIO

Primăria Capitalei va deschide cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România | AUDIO

Dolj: bărbat din Craiova, reținut pentru omor. Procurorii susțin că ar fi ucis un om al străzii |…

Cum a ajuns în atenția autorităților asociația lui Viorel Pașca. Scandalul din 2025 care a precedat ancheta DIICOT…

CM 2026. Seară decisivă pentru Franța, Norvegia și Mexic în cursa spre optimile de finală | AUDIO

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026, publicate. Aproape 80% dintre candidați au avut medii peste cinci | AUDIO

La ce alimente să fim atenți pe caniculă. Recomandările unui medic pentru a evita toxiinfecțiile alimentare | AUDIO