Confidenţialitate


Președintele Iohannis contestă amenda primită pentru expresia „niște penali”


Președintele Iohannis contestă amenda primită pentru expresia „niște penali”

Preşedintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea de Apel Bucureşti amenda de 2.000 de lei primită din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării , însă procesul a fost amânat pentru data de 23 noiembrie.

Vineri, la primul termen, instanţa a stabilit că dezbaterile în acest caz se vor desfăşura pe o durată de aproximativ două luni.

De asemenea, instanţa a pus din oficiu în discuţie introducerea în proces a celor care au făcut sesizarea împotriva lui Iohannis la CNCD, respectiv SC Jurindex Media SRL, firma care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, jurnalistul Răzvan Savaliuc şi deputatul Andreea Cosma.

Procesul a fost amânat pentru ca CNCD să îşi exprime poziţia faţă de introducerea de noi părţi în dosar, în condiţiile în care Consiliul nu a fost reprezentat vineri în instanţă.

Pe 9 mai 2018, Colegiul director al CNCD a decis amendarea cu 2.000 de lei a preşedintelui Klaus Iohannis, pe motiv că şeful statului a discriminat când a folosit termenul ”penali”.

”Utilizarea termenului ‘penali’ de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din OG 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2.000 lei. Vot 5 la 4”, preciza atunci CNCD.

Pe 15 februarie 2018, Klaus Iohannis a declarat că “nişte penali” fac o încercare “disperată” şi “jalnică” să discrediteze DNA şi a reafirmat că această instituţie şi conducerea ei “fac o treabă foarte bună”.

“Avem oare a câta oară un scandal în spaţiul public şi cred că de data aceasta destul de multă lume se aşteaptă să îmi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. După părerea mea, această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet: după părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac sau această încercare de atac din partea unor penali este de natură să-mi confirme că DNA-ul face treabă bună”, spunea preşedintele într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează