Confidenţialitate


Președintele Iohannis cere Guvernului să retragă ordonanțele privind amnistia și grațierea


Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să retragă ordonanțele privind amnistia și grațierea, susținând că sunt ”suficiente argumente” în acest sens.

“Proiectele de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie, o spun cele mai autorizate voci din Justiţie”, scrie Klaus Iohannis pe Facebook.

Şeful statului precizează că Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile s-au pronunţat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupţie, abuz în serviciu şi integritate, ”în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă”.

”Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanţe de Urgenţă”, susţine preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a mers, miercuri, la şedinţa de Guvern, după ce apăruseră informaţii că va fi adoptată o OUG privind graţierea.

El a anunţat atunci că premierul Grindeanu l-a asigurat că graţierea şi modificarea codurilor penale nu se regăsesc pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei şi că nici nu vor fi ”băgate peste noapte” în nicio şedinţă, ci ”vor fi puse în transparenţă”.

După ce premierul Sorin Grindeanu a susţinut o scurtă declaraţie şi a invitat apoi presa să părăseasca sala de şedinţă, Klaus Iohannis a intervenit pentru a doua oară, cerând ca jurnaliştii să mai rămână.

“Cunoaşteţi povestea, că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanţi: ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a Codurilor penale. Evident că şi despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineaţă, iar domnia sa mi-a spus că discuţia avusese loc deja cu anumiţi colegi din Guvern şi că nu vor fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni”, a afirmat preşedintele.

Iohannis a subliniat că Sorin Grindeanu ”s-a angajat” ca aceste chestiuni să nu fie “băgate peste noapte” în nicio şedinţă de Guvern, ci prezentate public după ce Guvernul va ajunge la o formă a proiectelor.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează