Confidenţialitate


Președintele FRF, Răzvan Burleanu, ales membru al Consiliului FIFA


Președintele FRF, Răzvan Burleanu, ales membru al Consiliului FIFA

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales astăzi pentru un mandat de 4 ani de membru al Consiliului FIFA. Decizia a fost luată în cadrul celui de-al 45-lea Congres UEFA, care a avut loc la Montreux, în Elveția.

„Prezența în Consiliul FIFA este o performanță pentru diplomația sportivă a României, iar pentru managementul sportiv este cea mai înaltă recunoaștere, de aceea voi face tot ceea ce este posibil cu cea mai înaltă responsabilitate ca, alături de președintele UEFA și de ceilalți 7 colegi din Consiliul UEFA, să pot reprezenta interesele fotbalului european și al altor federații naționale non-europene care împărtășesc aceeași viziune cu UEFA”, a declarat Burleanu, citat de site-ul FRF.

Președintele FRF a spus că alegerea sa înseamnă pentru România și un acces la o cunoaștere și o înțelegere globală a dezvoltării fotbalului.

„Totodată, prin demersul de a candida și de a fi ales mi-am dorit să inspir și alți români tineri care consideră că anumite domenii sau funcții le sunt greu accesibile, dacă nu chiar interzise, iar modul nostru de lucru integru să fie un model și pentru ale sectoare de activitate din țara noastră”, a mai spus Burleanu.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează