Confidenţialitate


Președintele Dan:”Magistrații se tem. Au cerut să vină pe rând sau să fie preluați din benzinării, pentru a nu se vedea că intră la Cotroceni” | AUDIO


Președintele Dan:”Magistrații se tem. Au cerut să vină pe rând sau să fie preluați din benzinării, pentru a nu se vedea că intră la Cotroceni” | AUDIO

Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de susţinere pentru magistraţii care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre problemele din sistemul judiciar.

Este clar că există o teamă în rândul acestora că participarea la o astfel de întâlnire ar putea avea repercursiuni – a adăugat el.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii faţă de cele 1.000 de persoane care au semnat scrisoarea pe care o cunoaşteţi. Deci, sunt cam 20 de magistraţi în nume individual şi cam 20 de magistraţi în numele unor asociaţii de magistraţi. În aceste zile, colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţi au perceput tot felul de situaţii neobişnuite. În primul rând, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe, luni, 22 decembrie. Au existat mesaje de influenţare şi intimidare. De asemenea, mulţi dintre cei care ne-au scris au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, din cauza temerii că participarea la o astfel de întâlnire ar putea avea repercusiuni asupra lor. Am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite pentru importanţa acestui subiect, cum ar fi să vină pe rând, să stea în diferite săli, pentru a nu se intersecta, sau chiar colegi de-ai mei să-i preia din benzinării din Bucureşti, pentru a nu se vedea că intră în Palatul Cotroceni”, a declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele a subliniat că această situaţie este foarte serioasă, deoarece “nu vorbim de reţele de trafic de persoane sau cine ştie ce, vorbim despre a treia putere în statul acesta”.

În acest context, şeful statului a anunţat că luni, la ora 10:00, va organiza o discuţie publică pentru toţi cei care doresc să îşi asume public un mesaj. De asemenea, toate întâlnirile private, care erau programate în regim de confidenţialitate, vor fi reprogramate.

“Toţi cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu noi o vor avea, dar nu mâine. Şi dacă mâine se vor face acuze, orice fel de acuze care să vizeze pe cineva din sistem, o să existe o altă întâlnire, de asemenea publică, în care persoanele vizate să poată să-şi exprime opinia, apărarea faţă de acuzele care sunt aduse. Şi de asemenea, pentru că am văzut chestiunea asta menţionată în spaţiul public, există opinia că actuala situaţie din sistemul de justiţie este un răspuns la abuzuri care s-au petrecut în urmă cu 10-15 ani. De asemenea, oricine vrea în mod public aici să spună lucruri despre respectivele abuzuri este binevenit să facă în mod public”, a accentuat Nicuşor Dan.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…