Confidenţialitate

Presedintele Consiliului Judetean Gorj si sefa Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania au traversat Transalpina in incercarea de a demonstra ca soseaua nu prezinta pericole (AUDIO)

Săptămâna trecută, şeful CNADNR, Narcis Neaga a declarat că drumul naţional 67 C, Transalpina, este închis circulaţiei, iar şoferii care se aventurează vor fi amendaţi. Argumentul acestuia era că drumul nu prezintă elementele de siguranţă, fiind încă în şantier, iar şoferii sunt răspunzători în eventualitatea producerii de accidente.

Cabanierii şi crescătorii de animale au protestat şi s-au adresat cu memorii la Guvern şi la alte instituţii, reproşându-le faptul că staţiunea Rânca din zonă va fi şi ea închisă din lipsă de turişti.

Ca să arate că se poate circula în bune condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu şi Corina Martin, şefa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Tursim au decis să traverseze Transalpina. Demonstraţia a fost făcută pentru a arăta turiştilor că nu prezintă niciun fel de riscuri.