Confidenţialitate


Președintele Asociației pentru Pacienți: ISU să se ocupe mai mult de prevenția incendiilor în spitale


Președintele Asociației pentru Pacienți: ISU să se ocupe mai mult de prevenția incendiilor în spitale

Departamentul pentru Situații de Urgență a constatat nereguli în spitale și a dat amenzi, dar nu a venit și cu soluții pentru reprezentanții spitalelor, astfel încât problemele să fie rezolvate cât mai repede, susține președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Vasile Barbu a spus, la Europa FM, că Inspectoratele pentru Situații de Urgență ar trebuie să se ocupe mult mai serios de modul în care se face prevenția incendiilor în spitale:

„Problema este că acești specialiști nu au spus <<domnule, sunteți nevoiți, voi, directorii de spitale, voi, medici, să faceți asta, pentru că trebuie să salvați omul >>. Iată, trebuie să prevenim și o eventuală acumulare de oxigen, pentru că poate să ia foc și de la cea mai mică scânteie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cu excepția a 4 județe,  Călărași, Hunedoara, Maramureș și Tulcea,  în toate celelalte există cel puțin un spital fără autorizație de securitate la incendiu. Nu înseamnă că în cele 4 județe nu au fost depistate nereguli în urma controalelor efectuate anul trecut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.


Ultimele stiri
Peste 9.000 de locuri de muncă pentru absolvenți, disponibile la „Bursa locurilor de muncă” din București. Majoritatea, pentru…

Mesajul lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri: „Am încredere că ajungem la un rezultat bun pentru…

Dosarul „10 August”. Faptele s-ar putea prescrie la opt ani de la violențele din Piața Victoriei, potrivit unei…

China ar fi intrat în posesia unor componente ale avioanelor de vânătoare F-35, în urma unei erori de…

Avertisment pentru românii care călătoresc la Bruxelles. Protestele sindicale pot da peste cap zborurile și transportul public |…

Bărbat, împușcat de agenții ICE în timpul unei operațiuni în New York. Primarul Mamdani: „Vrem ca ICE să…

Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează