Președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, Zeno Daniel Sustac: „Este o ruptură gigantică între profesori și sindicate”. De ce au boicotat cadrele didactice simularea Evaluării Naționale | VIDEO
Sursa foto: Shutterstock
La începutul acestei săptămâni, elevii clasei a VIII-a ar fi trebuit să susțină simularea examenelor naționale. O parte dintre profesorii din țară au anunțat că boicotează acest proces, ca urmare a nemulțumirilor legate de aplicarea Legii 141/2026. „Profesorii se află la un nivel la care elita intelectuală nu ar trebui să se afle. Guvernul ar trebui să-i trateze altfel”, a spus Zeno Daniel Sustac, președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, în cadrul emisiunii „Academia Europa FM”, moderată de profesorul Marcel Bartic.
Zeno Daniel Sustac: „Binele copiilor a fost luat în derâdere de către zona sindicală din educație”
La nivel de percepție publică, cadrele didactice sunt acele persoane care apar în mod negativ în lumina reflectoarelor, solicitând diverse lucruri: „Nu spun că nu este justificat, dar cam la asta se rezumă interacțiunea profesorilor cu guvernul și cu opinia publică.” Potrivit acestuia, profesorii ar putea face mult mai mult, pentru că „există un potențial fabulos.”
Marcel Bartic: Cred că ar fi existat mai multă susținere, mai multă înțelegere din partea părinților dacă vocea profesorilor s-ar fi făcut auzită în spațiul public și cu alte ocazii, nu doar cele de natură sindicală.
Zeno Daniel Sustac: „Este un gând foarte bun și este un mesaj firesc. Am observat în discuția publică legată de boicotarea simulării Evaluării Naționale și a Bacalaureatului foarte mult patos, extrem de mult patos. Taberele: cei care gândesc într-un fel urmăresc răul, nu știu cui; cei care gândesc altfel urmăresc răul altcuiva. În rândul profesorilor există mai multe viziuni, iar în rândul părinților există mai multe viziuni pe această temă. Însă, din nefericire, ceea ce constat de ani și ani, discuțiile despre educație au un nivel extrem de scăzut. Se merge foarte des în zona cuvintelor nepotrivite, a injuriilor, a acuzațiilor, a etichetărilor, a abordării total nepotrivite, o contundență nejustificată care nu are ce căuta în învățământ. Și asta emană cumva din nemulțumirea acumulată în timp, atât de către profesori, cât și de către părinți. Mai niciodată nu am fost de aceeași parte a baricadei, cu adevărat, profesorii și părinții. De foarte multe ori, binele copiilor a fost luat în derâdere de către zona sindicală din educație. Nu mă refer la profesor, mă refer la liderii profesorilor, cei care apar în mass-media și cei care transmit mesaje.”
Zeno Daniel Sustac: „Mergem într-o zonă a absurdului caragialesc”
Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, le-a cerut profesorilor să fie „iresponsabili” la simulările de examene, adică să le boicoteze. „Înainte de a fi inspectori și directori, suntem cu toții cadre didactice, și doar împreună, uniți într-o singură voce, putem forța acest Guvern să treacă de la discursuri ipocrite la respect real și finanțare adecvată pentru munca pe care o depunem cu toții. Avem nevoie de voi, de integritatea și solidaritatea voastră, acum mai mult ca niciodată! Avem cu toții o responsabilitate față de viitorul școlii românești! Vă cer să fim «iresponsabili» la aceste simulări pentru viitorul educației!”, a transmis Marius Nistor, potrivit Edupedu. Comentând acest mesaj, Zeno Daniel Sustac spune că binele elevilor, în discursul sindicatelor, pare mereu sacrificabil pe „eșafodul” educației.
Marcel Bartic: În urmă cu câteva zile, un lider de sindicat din învățământ făcea chiar apel la iresponsabilitate. Domnilor profesori, să fim iresponsabili cu ocazia simulărilor. Considerați că este un mesaj care ajută în discuția asta?
Zeno Daniel Sustac: „Mai mult decât atât, un alt lider spunea că guvernul și Ministerul Educației dau un apel la iresponsabilitate, după ce au cerut profesorilor responsabilitate profesională pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. Adică mergem într-o zonă a absurdului caragialesc, alandalian. Dincolo de studii, te califici cu adevărat să discuți despre educație doar dacă dai dovadă de respect, politețe, empatie față de copii și, nu în ultimul rând, de bun-simț. Abordările acestea agresive, vulgare, contondente, ultimative, belicoase, nu au ce căuta în discuție.”
Zeno Daniel Sustac: „Boicotul pare a fi al profesorilor împotriva sindicatelor”
Există o ruptură „gigantică” între profesori și sindicate, iar acest fapt este cât se poate de clar. Boicotul profesorilor de la simulare este, de fapt, împotriva sindicatelor, consideră președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației.
Marcel Bartic: De ce considerați că nu a existat o unanimitate în rândul profesorilor? Eu am așteptat cu interes cifrele oferite de minister astăzi. Înțeleg că, o mai spun odată, au fost 104 școli. Vreau să zic că 5.200 și ceva de copii au fost afectați. Asta după ce, vineri, Ministerul Educației anunța că 127 de unități școlare ar fi anunțat că vor boicota simularea examenelor naționale. Unde a apărut fractura? De ce nu există o unanimitate?
Zeno Daniel Sustac: „Boicotul pare a fi al profesorilor împotriva sindicatelor, cu adevărat. Adică e o ruptură gigantică între profesori și sindicate, pentru că figurile care sunt de zeci de ani în fruntea sindicatelor sunt perimate. Au tot felul de simpatii sau cochetează mai mult cu zona politicului decât cu zona educației. Există acuzații în acest sens și există suspiciuni. Nu se simt reprezentați profesorii cu adevărat. Haideți să vă mai spun un secret, cu ghilimelele de rigoare: dacă ar fi să ne uităm în timp, observăm că sindicatele nu au atacat niciodată marile probleme din învățământ, și vă dau un exemplu: politizarea. Această ocolire pe cine a avantajat și jocul cui l-a făcut? Jocul politicului.”





