Confidenţialitate


EXCLUSIV. Președintele Asociației Colectiv: „Faptul că plângerea penală privind sistemul medical nu se judecă, nu poate decât să confirme că avem niște criminali protejați de un sistem de justiție corupt până în măduva oaselor” | Video


EXCLUSIV. Președintele Asociației Colectiv: „Faptul că plângerea penală privind sistemul medical nu se judecă, nu poate decât să confirme că avem niște criminali protejați de un sistem de justiție corupt până în măduva oaselor” | Video

Luni, 30 octombrie, se împlinesc 8 ani de la teribilul incendiu din clubul bucureștean Colectiv.

Artificiile de la finalul concertului susținut de trupa rock Goodbye to Gravity au aprins buretele fonoabsorbant de pe stâlpul din apropiere, iar în câteva secunde toată încăperea era cuprinsă de flăcări. Sutele de oameni aflați înăuntru s-au înghesuit spre singura ieșire disponibilă, s-a creat îmbulzeală, iar unii nu au mai reușit să iasă teferi din club.

Depășite de amploarea dezastrului, echipele de salvare au intervenit cu întârziere. Peste 150 de răniți au ajuns la spitalele din București. Autoritățile medicale de la acea vreme au susținut însă că aceștia pot fi îngrijiți bine în unitățile sanitare din România și nu este nevoie de ajutor extern. În urma presiunii publice au început totuși transferurile la clinici de specialitate din străinătate. Din cauza rănilor grave sau a bacteriilor luate din spitale, unii dintre răniți și-au pierdut viața pe paturile de spital, în zilele și săptămânile care au urmat incendiului.

65 de oameni au murit la Colectiv. Printre ei și Alexandru Iancu, un tânăr de 22 de ani pasionat de chitară, care visa ca într-o zi să aibă propria lui trupă rock.

Sursa foto: Eugen Iancu

Una dintre marile dezamăgiri ale tatălui său, Eugen Iancu, este aceea că ancheta privind sistemul medical în care a fost tratat fiul lui bate pasul pe loc.

Un interviu de Viorica Ștefan

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Lumea Europa FM – Opt ani de la Colectiv: Foarte bun chitarist, Alexandru Iancu visa să aibă propria lui trupă, dar s-a stins în spital, plin de infecții | Reportaj


Ultimele stiri
Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…