Confidenţialitate


Mircea Abrudean, despre declarațiile lui Călin Georgescu privind UE și NATO: Faptul că un om care vrea să ajungă președintele României își dorește ca românii să nu mai beneficieze de aceste 2 parteneriate strategice ne arată ce reprezintă și care sunt prioritățile sale | VIDEO


Mircea Abrudean, despre declarațiile lui Călin Georgescu privind UE și NATO: Faptul că un om care vrea să ajungă președintele României își dorește ca românii să nu mai beneficieze de aceste 2 parteneriate strategice ne arată ce reprezintă și care sunt prioritățile sale | VIDEO

Președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi, miercuri seară, în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Despre câteva dintre declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu legate de faptul că România nu ar avea nevoie de fonduri europene și că „România va fi motorul Europei”, președintele Senatului a declarat că în România au intrat 100 de miliarde de euro, bani europeni, din 2007, de la aderarea la Uniunea Europeană și până în prezent, fonduri care au fost investite în autostrăzi, drumuri expres, școli, spitale, a precizat președintele interimar al Senatului. „Faptul că un candidat la alegerile prezidențiale, deci un om care vrea să ajungă președintele României, își dorește ca românii să nu mai beneficieze de aceste două parteneriate strategice fundamentale pentru statul român, ne arată de fapt ce reprezintă acest candidat și care sunt prioritățile sale”, a spus Mircea Abrudean.

Mădălina Dobrovolschi: O altă declarație surprinzătoare, pentru că e foarte transparentă și clară, până acum susținătorii acestui candidat, Călin Georgescu, spuneau că e scos din context atunci când li se atrăgea atenția că este un candidat susținut de Rusia și că și-ar dori îndepărtarea de România, de Rusia și de Uniunea Europeană și de NATO. Călin Georgescu vrea referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană și NATO fiindcă ne descurcăm singuri. Sunt declarații pe care le-a făcut în două interviuri pe care le-a acordat în aceste zile. Citez acum: „România va fi motorul Europei”, spune Călin Georgescu și mai declară că nu avem nevoie de fonduri europene, pentru că românii îl au pe Dumnezeu. Cum interpretați aceste declarații, domnule Mircea Bruden?

Mircea Abrudean: „Că România trebuie să iasă din NATO, trebuie să iasă din Uniunea Europeană, nu cred că putem concepe așa ceva”

Mircea Abrudean: „Nici nu cred că există răspuns la astfel de afirmații aberante, halucinante. Cred că reprezintă nota în care ne-a obișnuit candidatul Călin Georgescu, doar că acum afirmațiile sunt cât se poate de directe, până acum le deduceam din exprimările domniei sale. Că România trebuie să iasă din NATO, trebuie să iasă din Uniunea Europeană, nu cred că putem concepe așa ceva. Niciun cetățean al României nu cred că își dorește așa ceva”.

Mircea Abrudean: „Vorbim de 100 de miliarde de euro bani europeni care au intrat în țara noastră din 2007 încoace, vorbim de peste 900 de kilometri de autostrade, drumuri expres care au fost finanțate din banii europeni, școli, spitale”

Mădălina Dobrovolschi: Domnul Georgescu spunea, dacă îmi permiteți, în acel interviu, că românii își doresc ieșirea din NATO și din UE. Eu mi-am făcut temele și am căutat cel mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană în luna noiembrie. 70% dintre respondenții din România consideră că țara noastră a avut beneficii de pe urma statutului de membru al Uniunii Europene și își doresc să rămână în continuare în această structură.

Mircea Abrudean: „Haideți să ne uităm un pic și la beneficiile directe. Vorbim de 100 de miliarde de euro bani europeni care au intrat în țara noastră din 2007 încoace, vorbim de peste 900 de kilometri de autostrade, drumuri expres care au fost finanțate din banii europeni, școli, spitale, acces la utilități, peste 100 de mii de firme care au beneficiat de bani europeni. Sunt așa, foarte pe scurt, ceea ce înseamnă beneficiile aderării României la Uniunea Europeană, pe care văd că domnul Călin Georgescu nu le recunoaște sau consideră că nu sunt suficiente”.

Mircea Abrudean: „Faptul că un candidat la alegerile prezidențiale, deci un om care vrea să ajungă președintele României, își dorește ca românii să nu mai beneficieze de aceste două parteneriate strategice fundamentale pentru statul român, ne arată de fapt ce reprezintă acest candidat și care sunt prioritățile sale”

Mircea Abrudean: „Iar când vine vorba de NATO, cred că suntem cu toții conștienți că scutul de securitate al NATO ne protejează, ne-a protejat în această perioadă și vedem ce s-a întâmplat în Ucraina. Și cu siguranță nimeni nu-și dorește ca așa ceva să ajungă și în România. Deci, foarte pe scurt, asta înseamnă NATO și Uniunea Europeană. Faptul că un candidat la alegerile prezidențiale, deci un om care vrea să ajungă președintele României, își dorește ca românii să nu mai beneficieze de aceste două parteneriate strategice fundamentale pentru statul român, ne arată de fapt ce reprezintă acest candidat și care sunt prioritățile sale”.

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Cristian Tudor Popescu, despre Călin Georgescu: „Acest om nu poate fi lăsat să candideze”. „Există suficiente date în acest moment care arată limpede că este o unealtă a Rusiei” | VIDEO


Ultimele stiri
Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…

Scumpiri de până la 35% la gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. O schemă de ajutor pentru…

Președintele Nicușor Dan, după discuția cu magistrații: „Multe din lucrările care au fost sesizate, de dumneavoastră sau de…

Sistemele informatice ale companiei Apele Române, vizate de un atac cibernetic | AUDIO

200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…