Confidenţialitate


Premiul Nobel în Economie a fost câștigat de trei savanți din Canada, SUA și Olanda


Premiul Nobel în Economie a fost câștigat de trei savanți din Canada, SUA și Olanda

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, economiştilor David Card, Joshua D. Angrist şi Guido Imbens, informează site-ul oficial nobelprize.org.

Premiul este împărţit de David Card (Canada), pe de o parte, şi de Joshua D. Angrist (SUA) şi Guido W. Imbens (Olanda-SUA), pe de altă parte.

Laureaţii din acest an au demonstrat că pot exista răspunsuri la multe din marile întrebări ale societăţii. Soluţiile lor susţin utilizarea experimentelor naturale, situaţii care decurg din viaţa reală care seamănă cu experimentele aleatorii.

Folosind experimentele naturale, David Card a analizat efectele pieţei muncii asupra salariului minim, imigraţiei şi educaţiei. Joshua D. Angrist şi Guido W. Imbens au fost recompensaţi “pentru contribuţiile lor metodologice la analiza relaţiilor cauzale”.

Toţi trei îşi desfăşoară cercetările în Statele Unite: Card la Universitatea Berkeley din California, Angrist la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar Imbens la Standford.

În 2020, Premiu Nobel pentru Economie a fost atribuit americanilor Paul R. Milgrom şi Robert B. Wilson pentru “îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la noile formate ale licitaţiei”.

Premiul în Ştiinţe Economice a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei (Sveriges Riksbank) şi a fost decernat pentru prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.

Premiul – o medalie de aur, o diplomă şi suma de 10 milioane de coroane suedeze (aproape 980.000 de euro) – va fi decernat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la data de 10 decembrie, la Oslo, dacă situaţia sanitară o va permite.


Ultimele stiri
Taxele locale vor fi modificate de anul viitor, anunță premierul Ilie Bolojan: „Vor fi aplicate la valorile de…

STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…