Confidenţialitate


Finaliștii celui mai prestigios premiu literar francez, Goncourt, anunțați la București: 4 romane, alese de un juriu de specialitate | AUDIO | GALERIE FOTO


Cele patru romane finaliste intrate în cursa pentru premiul Goncourt.

Finaliștii premiului Goncourt – cel mai prestigios premiu literar francez – au fost anunțați la București. 4 romane au fost alese de un juriu de specialitate, iar marele câștigător va fi anunțat, conform tradiției, la restaurantul Drouant din Paris pe 4 noiembrie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cele patru romane finaliste intrate în cursa pentru premiul Goncourt sunt „Madelaine avant l`aube” de Sandrine Collette, „Houris” de Kamel Daoud, „Jacaranda” de Gaël Faye și „Archipels” de Hélène Gaudy.

Academia a desemnat finaliștii anul acesta în București, la Muzeul Național al Literaturii Române. Finaliştii Goncourt sunt anunţaţi în marile oraşe din ţările cu care Franţa are legături culturale.

Președintele Academiei Goncourt, despre premiul Goncourt – cel mai prestigios premiu literar francez oferit în cadrul unei ceremonii în București

„Cum am putea să nu fim încântați să venim la București pentru a anunța cea de-a treia selecție și, mai ales, pentru a sărbători aniversarea celor o sută de ani ai Institutului Francez în România? Cele două țări latine ale noastre, unite de mult timp prin legături umane și culturale și prin colaborări fructuoase, nu pot decât să se îmbogățească prin continuarea dialogului lor într-o Europă care își caută în prezent sensul și viitorul”, a declarat Philippe Claudel, Președintele Academiei Goncourt.

Marele câștigător va fi anunțat pe 4 noiembrie la restaurantul Drouant din Paris. Anul trecut, romanul distins cu premiul Goncourt a fost „Veiller sur elle”, de Jean-Baptiste Andrea.

Premiul Goncourt, un reper în lumea publishingului internațional

Premiul Goncourt este considerat un reper în lumea publishingului internațional, una dintre distincțiile literare care au puterea de a schimba viața unei cărți.

Creat prin voința lui Edmond de Goncourt în 1892, pentru autorii de limba franceză, premiul este acordat anual de Académie Goncourt / Academia Goncourt, formată din zece membri. Primul Premiu Goncourt a fost acordat pe data de 21 decembrie 1903.

Valoarea premiului este de doar 10 euro, însă garantează celebritatea și vânzări masive pentru romanul ales. Cei mai mulți câștigători preferă să își înrămeze cecul decât să îl încaseze.

Între câștigătorii anteriori se numără Marcel Proust, André Malraux, Elsa Triolet, Simone de Beauvoir și Marguerite Duras. Anul trecut, Premiul Goncourt i-a fost acordat lui Jean-Baptiste Andrea pentru romanul Veiller sur elle, publicat de Editions de L’Iconoclaste. În mai puțin de un an, cartea s-a vândut în peste 600.000 de exemplare în format hardcover.

În paralel, au loc Premiile Goncourt, alegerile internaționale. Premiul Goncourt – Alegerea României se află la cea de-a XII-a ediție și este organizat de către Institutul Francez din România, cu sprijinul partenerilor locali.

Sursa foto: Facebook / Julien Chiappone-Lucchesi

Citește și: Artistul Nicu Alifantis, decorat de Casa Regală a României | AUDIO


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează