Confidenţialitate


Premierul Victor Ponta s-a intalnit cu membrii Consiliului Investitorilor Straini carora le-a prentat impactul economic al reducerii CAS cu 5%


În cadrul întâlnirii din această după-amiază s-au mai analizeazat și modificările din noul Cod Fiscal și din Codul de Procedură Fiscală.

‘

Premierul Victor Ponta a spus că nu va trimite propunerile în Parlament până când nu vor fi analizate împreună cu mediul de afaceri .

‘

Noul proiect la care face referire premierul a fost inițial publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor și retras apoi.

‘

Miercurea trecută a fost prezentat în Guvern sub o altă formă.

‘

Documentul nu mai prevede majorarea impozitului pentru maşinile cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 de centimetri cubi.

‘

Vor fi majorate impozitele pentru clădirile cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă.

‘

De asemenea, ar urma ca impozitele şi taxele locale să fie indexate o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, direct de primării, cu până la 50% – mai mult decât dublu dublu faţă de nivelul permis de normele actuale.


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi plasat în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează