Confidenţialitate


Premierul turc sugerează că ISIS a comis carnagiul de pe aeroportul din Istanbul


Premierul turc sugerează că ISIS a comis carnagiul de pe aeroportul din Istanbul

Premierul Turciei a confirmat, peste noapte, moartea a 36 de persoane în atentatul cu bombă care a vizat aeroportul internaţional din Istanbul. Alte 140 de persoane au fost rănite.

Naţionalităţile victimelor nu au fost dezvăluite.

Binali Yildirim sugerează că gruparea teroristă Stat Islamic ar fi comis carnagiul, deocamdată nerevendicat.

3 indivizi şi-au detonat încărcăturile explozive pe care le aveau asupra lor la intrarea în filtrele de securitate.

Într-un comunicat, preşedintele Recep Tayyip Erdogan consideră că acest atac, comis în postul Ramadanului, “arată că terorismul loveşte fără ţină cont de credinţă şi valori”.

Liderul de la Ankara susține că “Turcia are puterea, hotărârea şi capacitatea să continue lupta împotriva terorismului până la capăt”.

Un grup de români a cerut ajutor consular, aseară, fiind blocat în zona liberă a aeroportului Ataturk. Cursa Turkish Airlines în care aceştia ar fi urmat să se îmbarce a fost consemnată la sol alături de altele, dată fiind situaţia de criză. Aterizările au fost, de asemenea, redirecţionate.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Bucureşti, Liviu Iolu, declara pentru News.ro că o echipă consulară încearcă să îi preia. „Sunt români care aşteptau să plece cu o cursă Turkish Airlines şi care nu a mai decolat. Echipa de la consulat încearcă acum să îi preia preia pe cetăţenii români şi să îi ajute”, a precizat reprezentantul Palatului Victoria.

Dată fiind situaţia de urgenţă, unele zboruri programate să aterizeze, în această seară, la Istanbul au fost redirecţionate spre alte oraşe.

Ataturk este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din regiune.

Turcia a fost, în ultimele luni, scena mai multor atentate. Unele au fost atribuite separatiştilor kurzi, altele au fost revendicate de jihadiştii grupării teroriste Stat Islamic.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează