Premierul Sorin Grindeanu, la Interviurile Europa FM

Premierul Sorin Grindeanu este, astăzi, invitatul Ancăi Grădinaru la Interviurile Europa FM.

Pe lângă realitatea politică a momentului, se dezbate situația economică, în contextul majorării salariilor și a avertismentelor Comisiei Europene privind deficitul bugetar, se discută despre reforma Educației și a Administrației Publice, înzestrarea Armatei, dar și despre lupta anticorupție.

Declarații Sorin Grindeanu

Despre evaluarea șefilor DNA și Parchetului General

Am început guvernarea cu aprobarea unor măsuri care erau trecute în programul de guvernare. Revenind la întrebarea dvs vă spun că atunci când l-am propus pe dl Toader am făcut-o pentru că am încredere în dânsul, în profesionalismul dlui Toader. Inclusiv reprezentanții opoziției au această părere. Toate aceste argumente mă fac să spun că dânsul este cel care face această evaluare conform legii și Constiuției. E datoria ministrului Justiției să facă evaluările. O să vedem cum vor fi.

Nu mi-a spus ce decizie a luat. (după evaluare) Nu știu când este programată conferința. Important e că această evaluare să fie așa cum am spus să fie făcută de un om care are această statură.

Nu intră în atribuțiile mele de prim-ministru să fac evaluări. Aici nu e vorba de idei. E vorba de atribuțiile pe care le are ministrul Justiției și pe care trebuie să le exercite.

E un om potrivit la locul potrivit. (n.r. Tudorel Toader)

Nu am fost la bilanțul DNA pt că la aceeași oră era ședința de Guvern. A fost ministrul. Și-a spus părerea.

Eu vă spun că tot ce ține de activitatea DNA țin de atributul Ministerului Justiției. Haideți să vedem evaluarea să avem răbdare, să vedem concluziile pe care le va prezenta ministrul.

Eu am reafirmat de mai multe ori că Guvernul pe care îl conduc are ca și ținte în acest domeniu întărirea luptei contra corupției. Întărirea instituțiilor, sprijinirea legilor care să vină în favoarea acestei lupte.

Pe de o parte, ministrul Justiției trebuie să vină cu un pachet de legi care să rezolve o posibilă problemă cu acea decizie de la CEDO și aici nu vorbim de grațiere. Grațierea nu rezolva doar posibila problemă pe care o putem avea la CEDO. Pe de altă parte, deciziile CCR sunt obligatorii. Avem decizii ale CCR care nu sunt puse în acord cu Codul Penal.

Atâta timp cât eu ca prim-ministru i-am dat libertate deplină să gestioneze acest domeniu (Justiția n.r.)  Nu e cazul ca dl ministru să vină în fața coaliției să spună ce are de gând etc. Pe de altă parte, strict deciziile CCR puse în acord cu Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

Despre OUG 13

1: Nu a apărut peste noapte această ordonanță. A fost inclusiv o dezbatere publică la Ministerul Justiției pe acest subiect. 2: E normal să întreb și asta fac la fiecare ședință. Întreb de fiecare dată dacă toate procedurile au fost îndeplinite, dacă au toate avizele. Pot fi discuții și la HG, dacă s-a ajuns la un punct de vedere comun. Dacă există toate aceste avize intră pe ordinea de zi și se adoptă. E normal când intri înainte de ședință să citești ceea ce e pe ordinea de zi.

Știam că intră pe ordinea de zi această ordonanță. În continuare avem aceste decizii ale CCR care nu sunt puse în acord cu Codul Penal. A generat în sistem anumite distorsiuni. Au fost anumite sentințe ale instanțelor care au luat în calcul inclusiv dezincriminarea ceea ce înseamnă un anumit vid legislativ.

Eu vă spun să citiți foarte bine decizia CCR și o să vedeți că unul din punctele deciziei este că DNA și-a depășit atribuțiile. Nu o să comentez anumite acuzații pe care DNA le face.

Despre buget

Ianuarie 2016 a însemnat din punct de vedere al economiștilor o lună de nerepetat, pentru că încasările au fost extrem de mari datorită unor condiții care nu au mai fost valabile anul acesta. Am mai avut în plus scăderi: scăderea TVA-ului, accizelor, eliminarea taxei pe stâlp. Toate au dus la încasări mai mici. Creșterea economică trebuie să se simtă și în buzunarul românilor. Am luat măsuri: creșteri salarii, pensii. pe de altă parte am scăzut fiscalitatea, am dat măsuri pentru mediul de afaceri pentru a-l încuraja. Datele de acum nu mă fac să fiu pesimist.

Despre solicitarea CE privind creșterile anunțate de Guvern

Orice Guvern lucrează cu datele furnizate de Comisia Națională de Prognoză. E singura instituție care furnizează aceste date macroeconomice. Pe baza acestor valori se construiește bugetul de stat. Fiecare măsură pe care am luat-o a fost foarte bine analizată de noi, astfel încât impactul acestor măsuri asupra economiei să fie unul în marjele de care discutați. Avem acest acord de 3% (deficit bugetar). În perioadele de creștere economică a unor țări din UE nu exista acest acord. S-au depășit de f multe ori aceste ținte de deficit. Vom respecta acest acord.

Am vorbit cu doamna Crețu (comisar european pentru Politici Regionale), eu vă spun că toate măsurile au fost analizate, neținem  de deficit, dar și de măsurile din programul de guvernare. Nu avem motive de îngrijorare.

Producția industrială, exporturile au crescut anul acesta. Sunt cifre publice care ne întăresc convingerea că  tot ce dorim: creșterea economică să se simtă și în buzunarul românilor. Pe de altă parte, prin măsurile economice – să repornim anumite motoare care aufost oprite în economie: investițiile sunt cu 10 mld lei mai mari față de anul trecut. Fondurile europene – anul trecut absorbița a fost zero. Nu o să vorbesc de moștenirea de anul trecut. Din acest punct de vedere noi trebuie să repornim acest motor: accesare fonduri.

Noi trebuie să ne facem treaba ca și Guvern. Lucrez și pe acest domeniu cel al fondurilor europene și am întâlniri săptămânale, astfel încât să recuperăm timpul pierdut anul trecut de Guvernul Cioloș. Dl Cioloș m-a sunat înainte să plece la Guvern înainte să plece la Bruxelles, ceea ce e un lucru normal. E normal să fie o relație strânsă cu Bruxelles-ul, trebuie să aliniem politicile la cele ale CE.

Despre infrstructură

Din păcate, lucrurile au stagnat și din acest punct de vedere anul trecut. Dacă vorbim de infrastructură, to ce înseamnă Guvernele din ultimii 27 de ani s-a făcut puțin. Avem Masterplanul de transport, deci avem cadru. MasterPlan agreat cu CE. De prea multe ori în acești 27 de ani, perioada de preexecuție a durat mai mult decât s-a exeutat acea lucrare. O să vorbim cu un cadru pentru proiecte strategice. Vorbim de un cadru și de a face anumite schimbări în acest cadru care se referă la proiecte strategice – pe o schemă deja agreată cu CE. Toate aceste perioade: studii de prefezabilitate, exproprieri, eventuale procese să fie pe termene mai scurte dacă vorbim de investiții strategice. Să se întâmple într-o viteză mai mare.

Despre armată

Așa cum știti Guvernul pe care îl conduc e primul care îndeplinește 2% din PIB pentru Apărare. A fost un angajament pentru toate țările NATO de a aloca acest 2%. I-am cerut ministrului Apărării – acești bani trebuie să fie cheltuiți conform strategiei NATO. Toate aceste lucruri sunt discutate în CSAT. Îmi doresc ca mare parte din această sumă de bani să fie cheltuită în industria națională de apărare. Să repornim anumite fabrici care nu funcționează acum la capacitatea maximă.

Despre educație

Îmi doresc ca această lege a educației dacă se impune a fi schimbată să fie o lege care e rezultatul unei dezbateri largi. Eu cred că dacă se lucrează cu comisia de la Administrația Prezidențială, putem să venim cu un proiect care să răspundă așteptărilor actuale ale societății.

Cel mai tensionat moment al celor 3 luni de mandat

Mi-e greu să mă gândesc. Sunt momente în viața unui Guvern. Sunt momente și de satisfacție.

Vestă de salvare

Dincolo de toate aceste metafore, treaba mea este să mă ocup de echipă, de fonduri europene și înțeleg să fac lucrul acesta dincolo de toate aceste metafore. Toate aceste lucruri vor duce la plus.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS