Confidenţialitate


Preşedintele şi premierul reacționează după atentatul de la Kabul în care un diplomat român a murit


Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei reprezentantului misiunii diplomatice a României decedat în urma atacului terorist comis la Kabul, în Afganistan, şi în care a fost rănit grav un alt cetăţean român.

“Condamn cu fermitate atacul terorist laş care, din păcate, a pus capăt vieţii unui cetăţean român şi a rănit grav un alt cetăţean român din cadrul Ambasadei României la Kabul. Transmit condoleanţe familiei îndoliate şi urez însănătoşire grabnică cetăţeanului român rănit în acelaşi atentat. Reiterez angajamentul nostru profund pentru combaterea terorismului la nivel internaţional”, este mesajul transmis de preşedintele Iohannis, potrivit unui comunicat de presă publicat de către Administraţia Prezidenţială.

De-asemenea, Premierul Viorica Dăncilă a condamnat atacul terorist de la Kabul, în urma căruia un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost rănit, precizând că acesta nu abate statul român din lupta contra terorismului.

“Condamn ferm atacul terorist sângeros din Afganistan, în urma căruia un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost rănit. Acest act de o cumplită cruzime în care au fost uciși mai mulți cetățeni străini și peste 100 de persoane au fost rănite nu ne clatină determinarea și nu ne abate de la angajamentul nostru, alături de partenerii internaționali, în lupta împotriva terorismului. Transmit condoleanțe familiei cetățeanului român care și-a pierdut viața în urma acestui atac, precum și tuturor celor care au pierdut pe cineva drag, iar celor răniți le doresc multă sănătate și putere pentru a se recupera cât mai rapid. Guvernul României își reafirmă sprijinul pentru acțiunile de instaurare a păcii și stabilității durabile în Afganistan”, a transmis Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe


Ultimele stiri
Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează