Confidenţialitate


Premierul grec reia apelul către concetățeni pentru a spune “nu” la referendum


Premierul grec reia apelul către concetățeni pentru a spune “nu” la referendum

Premierul grec a reluat, în această dimineață, apelul către concetățeni să se opună prelungirii austerității la referendumul organizat astăzi.

Alexis Tsipras o votat, puțin mai devreme, într-o secție din Atena. În opinia sa, “nimeni nu poate ignora determinarea unui popor de a-și lua destinul în propriile mâini”.

Guvernul socialist a convocat consultarea populară în contextul negocierilor tensionate purtate, în ultimele săptămâni, cu creditorii și partenerii din zona euro.

Reprezentanții acestora din urmă au avertizat că un eventual vot negativ dat austerității ar putea atrage ieșirea Greciei din Eurogrup.

În schimb, un eventual vot favorabil va pune executivul lui Alexis Tsipras într-o situație dificilă. Ministrul Finanțelor, Yanis Varoufakis, anunța că își va da demisia.

Întrebarea referendumului a fost formulată astfel: „Trebuie acceptat proiectul de acord prezentat de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI) în timpul reuniunii Eurogrupului din 25 iunie?”

Scorul se anunță strâns. Indecișii ar urma să încline balanța.

Primele estimări sunt așteptate la ora 21.00, când procesul electoral va fi încheiat.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează