Confidenţialitate


Premierul grec, aşteptat în Parlamentul European


Premierul grec, aşteptat în Parlamentul European

Premierul grec Alexis Tsipras va fi audiat în Parlamentul European, la trei zile după ce Grecia a respins un plan de reforme propus de creditorii săi.

Informația a fost confirmată de președintele Parlamentului European, Martin Schultz, pe contul său de Twitter.

Guvernul de la Atena și oficialii de la Bruxelles nu au ajuns aseară la niciun consens.

Reuniți la Bruxelles, miniștrii de finanțe din zona euro au acordat Greciei un răgaz până duminică – atunci când va avea loc o nouă reuniune.

 

Alexis Tsipras va fi audiat astăzi la Strasbourg, informație confirmată de președintele Parlamentului European, Martin Schultz pe contul său de Twitter. Tsipras va lua parte la o sesiune consacrată negocierilor dintre greci și creditori. Mai mulți parlamentari europeni au dorit un dialog cu premierul grec cu privire la situația în care se află Grecia.

Dezbaterea începe la ora locală 9 și 45 de minute. Grupul parlamentar ALDE a consideră ‘a venit timpul ca Alexis Tsipras să-și asume responsabilitățile și să le explice cetățenilor europeni ce intenționează să facă pentru a menține intactă zona euro’ – arată un comunicat oficial.

Tsipras trebuie să trimită în această dimineață un plan pentru accesarea de fonduri de urgență din partea Uniunii Europene pentru a putea relua negocierile, a declarat aseară președintele Eurogrupului.

Audierea premierului grec în Parlamentul European trebuia să aibă loc la finalul lunii iunie, însă a fost anulată din cauza negocierilor cu creditorii.


Ultimele stiri
ANAF avertizează asupra site-urilor frauduloase care fură date personale și bancare, folosind în mod abuziv numele instituției |…

OpenAI, dată în judecată de opt state americane. ChatGPT ar fi încurajat autovătămarea în rândul minorilor | AUDIO

Al Pacino va primi, anul viitor, premiul pentru întreaga carieră la gala Actor Awards | AUDIO

Centrala pe gaz de la Mintia a livrat primul megawatt-oră în rețeaua națională. Aceasta va avea o capacitate…

Primele ninsori la munte, pe Transfăgărășan și Transalpina. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară zece centimetri |…

Nicușor Dan trimite la reexaminare legea privind căsătoriile și conviețuirile forțate | AUDIO

FRF pune la vânzare biletele pentru meciul România – Polonia din Liga Națiunilor

Ghișeu Unic Digital și programul național „Primării fără hârtii”, în programul de guvernare al cabinetului Niculescu | AUDIO

Dolj: Accident grav între un autoturism și un autobuz în Craiova. Un tânăr de 20 de ani și-a…

Termoenergetica începe probele la cald în București. Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează