Confidenţialitate


Premierul Franței, cină de adio oferită membrilor Cabinetului. Jean Castex va demisiona pentru a face loc unui nou val de guvernanți | VIDEO


Premierul Franței, cină de adio oferită membrilor Cabinetului. Jean Castex va demisiona pentru a face loc unui nou val de guvernanți | VIDEO

Ceea ce în București ar putea să pară ciudat, la Paris este o tradiție: o cină de adio a oferit premierul francez Jean Castex iar miniștrii săi au ținut să-și exprime emoțiile la despărțire. „Un om rar”, „mulțumim pentru tot”, sunt expresii folosite la adresa celui care a condus până acum Cabinetul de miniștri.

Omagii la o cină de rămas bun, cu câteva zile înainte de remaniere, notează BFM TV Paris. Jean Castex și-a adunat miniștrii pentru ultima dată în jurul unui bufet.

În ultimul moment în preajma șefului guvernului, miniștrii au profitat de ocazie pentru a-i transmite câteva cuvinte dulci. Alții, care speră să preia conducerea, au fost mai discreți.

Jean Castex a primit un tricou de rugby de la echipa Franței, semnat de toți miniștrii și le-a transmis, între altele, colegilor:

„Ne-am confruntat cu multe dificultăți, dar am fost la înălțime și în luptă”.

Se menține suspansul privind data plecării lui Jean Castex, care, teoretic, poate demisiona în orice moment. Șeful guvernului este, însă, așteptat duminică la Vatican pentru o întâlnire cu Papa Francisc.

Presa franceză arăta săptămâna aceasta că, deși era de așteptat să obțină un nou minister (Justiție sau Educație Națională), premierul va părăsi cu totul guvernul și nu va fi prezent în viitoarea organigramă.

Fostul primar al orașului Prades a făcut deja cunoscut că intenționează să-și ia câteva săptămâni de vacanță după plecarea din guvern.

Este un scenariu aproape fără precedent care se prezintă acum la Paris: pentru prima dată de la realegerea generalului de Gaulle în 1965, un președinte în funcție a fost reales cu o majoritate guvernamentală și parlamentară.

De fapt, pe Castex nimic nu-l poate obliga să părăsească Palatul Matignon, reședința oficială a premierilor francezi. Mai ales că președintele Republicii nu are în mod explicit dreptul de a-și demite premierul.

Jean Castex invocă o „tradiție republicană” pentru „a da un nou impuls”, cum nota Le Figaro la începutul lunii aprilie. Este mai degrabă o „demisie de curtoazie” și un obicei republican practicat din 1879.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…