Confidenţialitate


Premierul Cîțu: Programul Saligny, aprobat în ședința de Guvern


Premierul Cîțu: Programul Saligny, aprobat în ședința de Guvern

Premierul Florin Cîțu a anunțat că programul Anghel Saligny a fost aprobat în ședința de Guvern de vineri, 3 septembrie.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă.

Am aprobat singurul punct pe ordinea de zi, Programul Național de Investiții Anghel Saligny Vreau să fie foarte clar că acest program se regăsește în programul de guvernare și nu facem, prin decizia de astăzi decât să respectăm programul de guvernare. Cine spune altceva nu face decât să mintă sau nu vrea să respecte programul de guvernare”, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Premierul a respins acuzațiile venite de la USR PLUS potrivit cărora programul de investiții este o încercare de „mituire” a primarilor.

M-am asigurat că este un program transparent, folosim standardele de cost de la fondurile europene”, a precizat Florin Cîțu.

Reprezentanții USR PLUS au amenințat cu ruperea alianței de guvernare și au anunțat că vor susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu după ce premierul a încercat să imntroducă pe ordinea de zi programul Anghel Saligny.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO