Confidenţialitate


Premierul Ciucă, de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea celor din jur!


Premierul Ciucă, de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea celor din jur!

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Crăciunului, în care subliniază că responsabilitatea cu care românii vor înţelege să petreacă sărbătorile “este poate cel mai frumos dar” oferit celorlalţi.

“Întâmpinăm Crăciunul, şi anul acesta, sub presiunea crizei sanitare provocate de pandemie. Să fim toţi sănătoşi este dorinţa fiecăruia dintre noi şi principala urare pe care le-o transmitem celor dragi. Să ne gândim la sănătatea noastră şi a celor din jur este, poate, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalţi, prin responsabilitatea cu care vom înţelege să ne petrecem aceste sărbători respectând măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, care mult prea mult timp ne-a ţinut departe de cei dragi. Să ne bucurăm, împreună, dragi români, de aceste sfinte sărbători! Crăciun fericit!”, transmite Palatul Victoria.

Șeful executivului aminteşte importanţa tradiţiilor de Crăciun, care prilejuiesc bucuria de a fi împreună cu familia, de a dărui gânduri bune şi de a fi generoşi cu cei apăsaţi de neajunsuri.

“Luna decembrie ne aducem în fiecare an sfânta sărbătoare creştină a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Trăim aceste momente, ca de fiecare dată, cu sentimentul că putem fi mai buni şi că nimic nu se compară cu bucuria de a fi împreună cu familia şi cu toţi cei dragi. Sunt momente care ne fac să ne simţim împliniţi sufleteşte şi ne dorim să-i ştim mereu sănătoşi şi în siguranţă. Ne bucurăm de frumoasele noastre tradiţii de Crăciun şi ne simţim mai aproape decât oricând de învăţăturile creştine despre grija faţă de aproapele nostru. Este minunat să dăruim – un gest care înnobilează mai ales atunci când gândurile bune şi generozitatea se îndreaptă către oamenii apăsaţi de neajunsuri, cu care viaţa a fost mai puţin darnică”, a mai transmis premierul.


Ultimele stiri
Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează