Confidenţialitate


Premierul Cîţu: Dacă vrem să avem concerte în august şi septembrie, trebuie să ne vaccinăm


Premierul Cîţu: Dacă vrem să avem concerte în august şi septembrie, trebuie să ne vaccinăm

Premierul se declară convins că anul acesta vor putea fi organizate festivaluri şi concerte, subliniind importanţa vaccinării anti-COVID-19.

“Dar ele nu sunt acum, sunt în perioada august, septembrie, deci există timp să vedem cum evoluează lucrurile. Noi am dat semnale clare. Şi eu sunt sigur că se pot organiza anul acesta, dar nu pentru mine, pentru români. (…) Direcţia în care mergem este o direcţie clară. Că nu sunt toate măsurile luate acum, e clar, este corect, dar noi am arătat cu fiecare măsură că mergem în direcţia pe care am promis-o. Ne ţinem de planul nostru, ba, mai devreme decât am spus. Eu am spus iniţial că vom avea primele concerte după 1 august. Acum deja am relaxat condiţiile, încât am putea să avem, dacă cineva a reuşit sau reuşeşte să pună un astfel de festival, concert, să avem unul cât mai curând”, a spus Florin Cîţu, joi seară, la B1 Tv.

Șeful executivului aşteaptă susţinerea publică a organizatorilor de concerte pentru campania de vaccinare.

“Sunt în etape. Acum, 1.000 de persoane pot să fie persoane vaccinate, persoane cu test sau persoane care au trecut prin boală. Este o condiţie. Vrem mai mult de atât, astăzi, trebuie să fie toate persoane vaccinate. De la 1 iulie, iarăşi, mărim partea cu persoane vaccinate, persoane care au trecut prin boală sau cu test, păstrăm teste, vaccinate şi aşa mai departe. Predictibilitate, asta oferim. Le spunem oamenilor care sunt paşii, pentru că în spate este o campanie de vaccinare care trebuie să continue. Până la urmă, fără vaccinare nu avem cum să depăşim pandemia. Dacă vrem să avem aceste concerte în august şi în septembrie trebuie să ne vaccinăm şi trebuie toţi să contribuim la această campanie. Eu am, când am fost la Cluj, promisiunea celor care organizează aceste concerte că vor susţine public campania de vaccinare. Aştept această promisiune să se materializeze în acest moment, pentru că noi ne-am ţinut de promisiune. Nu este o condiţie, dar ar ajuta foarte mult, pentru că sunt, din nou, credibili, sunt vocile credibile pentru tineri, sunt cei care au acces la tineri şi au credibilitate până la urmă”, a adăugat Florin Cîţu.


Ultimele stiri
ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…