Confidenţialitate


Premierul Cîţu: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea carantinei


Premierul Cîţu: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea carantinei

Premierul le-a cerut, miercuri, reprezentanţilor autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea fermă a actualelor măsuri de protecţie sanitară, subliniind că respectarea strictă a actualelor reguli, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, ar fi suficiente pentru evitarea altor măsuri restrictive sau a carantinării zonale.

“Am continuat ieri discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor locale – primari ai municipiilor şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. Suntem preocupaţi cu toţii să protejam sănătatea şi viaţa cetăţenilor, să menţinem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil şi determinat, indiferent de formaţiunile politice din care facem parte. Am făcut apel la reprezentanţii autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecţie sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi în informarea corectă a oamenilor. Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măştii sanitare în spaţii publice, distanţarea, evitarea aglomeraţiei – în paralel cu procesul susţinut de vaccinare, pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Șeful executivului adaugă că, în discuţiile cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene, au fost analizate soluţii pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătatea şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur.

“Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare şi legea să pună în pericol viaţa şi sănătatea majorităţii cetăţenilor. Reprezentanţii instituţiilor statului – poliţiştii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor şi vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem rabat, nu facem excepţii. Nimeni nu este mai presus de lege”, a notat Florin Cîţu.

Premierul precizează că, în paralel, va fi crescută capacitatea de vaccinare, inclusiv în zonele mai greu accesibile.

“În paralel, vom creşte capacitatea de vaccinare, astfel încât la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze şi să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare. Înţeleg efortul făcut de toată lumea în această perioadă, însă este nevoie să continuăm pentru ca în următoarele două luni cele câteva milioane de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi decisive pentru a depăşi cu bine pandemia”, a conchis Florin Cîțu.

Am continuat ieri discuțiile cu reprezentanții autorităților locale – primari ai municipiilor și președinți ai…

Publicată de Florin Cîţu pe Marţi, 23 martie 2021

FOTO: Facebook.com/florinVcitu


Ultimele stiri
Neamț: Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în comuna Dulceşti. Patru oameni și-au pierdut viața

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…