Confidenţialitate


Premierul Cioloş, întrebat ce notă ar da cabinetului său: 7, cu indulgenţă


Premierul Cioloş, întrebat ce notă ar da cabinetului său: 7, cu indulgenţă

Într-un interviu acordat Realitatea TV, premierul Dacian Cioloş a spus că ar acorda guvernului pe care îl conduce nota 7 ”cu indulgenţă”, raportând prestaţia cabinetului la aşteptările sale personale.

”Mi se pare normal să fii exigent cu tine însuţi ca să fii exigent cu ceilalţi”, a punctat şeful executivului.

“Dacă la început relaţia cu partidele politice a fost una normală, tensiunea apropierii campaniei electorale s-a simţit şi în poziţionarea partidelor, am fost supuşi mitralierii din toate direcţiile”, a indicat liderul de la Palatul Victoria.

Dacian Cioloş a precizat că procesul de evaluare a miniştrilor este unul continuu, iar următoarele concluzii vor fi făcute publice în iunie, “mai ales în unele domenii de care nu sunt foarte mulţumit, adică s-ar fi putut face mai multe”.

Referindu-se la activitatea ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, şeful executivului a indicat că acesta a făcut “multe lucruri pe partea de cercetare”, adăugând că a fost mai puţin mulţumit de modul în care a tratat problema plagiatelor şi a sistemului doctoral.

Premierul a spus că a primit ”câteva” informaţii despre Hexi Pharma doar în ultima perioadă de timp, precizând că fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a avut mai multe date privind acest subiect, de la Serviciul Român de Informaţii.

În opinia sa, nu este exclus să existe în sistemul de sănătate şi alte firme de tipul Hexi Pharma, dar că Guvernul ia măsuri pentru mai multă claritate, transparenţă şi rigoare în modalitatea de a intra cu biocide pe piaţa din România.

Premierul s-a declarat mulţumit de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, un domeniu “sub presiune”, dar şi de ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

Cât priveşte reforma sistemului de pensii, şeful executivului consideră că nu se poate aventura să deschisă un asemenea şantier, care poate fi regândit doar după ce este clarificat sistemul de salarizare.

Dacian Cioloş a mărturisit că nu se teme de o moţiune de cenzură, invocată recent de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Premierul a dat asigurări că nu va participa la alegerile parlamentare din acest an şi că nu se va înscrie în vreun partid în timpul mandatului său.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează