Confidenţialitate


PREMIERĂ: „Medeea, mama mea”, la Teatrul Național București


PREMIERĂ: „Medeea, mama mea”, la Teatrul Național București

Duminică, 22 mai, în Sala Pictură a TNB a avut loc premiera oficială a spectacolului „Medeea, mama mea”, text și regia – IVAN DOBCEV. În rolul Jupânei o vedem pe Florentina Țilea, actriță a Teatrului Național București, care ne va vorbi în rubrica „Sus cortina!” despre primele reprezentanții și despre subiectul complex pe care îl abordează spectacolul. Aflăm amănunte la 16.50, la Europa FM.

***

„Medeea, mama mea”, de Ivan Dobcev, apreciat ca unul din cele mai interesante spectacole ale Festivalului Internațional NETA din toamna lui 2015 (organizat la TNB), a revenit la Naționalul Bucureștean într-o versiune scenică susținută, de această dată, de tineri actori români.

Piesa se centrează pe istoria dureroasă a trei femei, un dramatic joc al abandonului și al vânzării de copii, și este inspirată de problematica acută a Balcanilor contemporani și e  pusă în scenă de autor, regizorul Ivan Dobcev alături de Margarita Mladenova.

În „Medeea, mama mea” se intersectează două tipuri de civilizații, cea a Europei occidentale cu aceea vitală, primitivă, seducătoare, crudă, vinovată și totodată naivă a Balcanilor.

În distribuţie: Alin Potop, Ionuţ Toader, Florentina Ţilea, Aylin Cadîr, Ilona Brezoianu, Mădălin Mandin, George Piştereanu, Ionuţ Niculae şi Bianca Drăgoi (vioară), Emilian Ciobanu (acordeon).


„Medeea, mama mea” este un spectacol despre pierderea valorii sacre a maternității, despre pericolul dezumanizării și al minimalizării vieții, redusă la stadiul unei simple supraviețuiri. Viziunile, visele eroului principal – întors din străinătate să își caute mama – construiesc povestirea, întretăiată de monologurile documentare a trei băieți și trei fete, abandonați de părinții lor, supuși violențelor fizice și psihice în casele de copii sau pe stradă, în țară sau străinătate, unde tinerele femei sunt obligate să își vândă copiii, să lucreze ca niște sclave, să se prostitueze… Destinul Medeei și al copiilor ei este repovestit într-o versiune balcanică a mitului, în care grandoarea tragediei antice grecești se întrepătrunde cu pânza existențială a dreptății fruste a locuitorilor din aceste vechi ținuturi, victime fără noroc ale unor vremuri nebune. Teatrul Național București


MEDEEA%20MAMA%20MEA

Florentina Țilea, la „Sus cortina!”, luni, 23 mai, de la 16.50, la Europa FM:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Actrița Florentina Țilea interpretează 8 roluri în această stagiune, cum ar fi „Între noi totul e bine”, „Bârfe, zvonuri și minciuni”, „Butoiul cu pulbere”, „Molto, gran’ impressione”, „Omul care a văzut moartea”, „Sinucigaşul” & „Terorism” la Teatrul Național București, precum și în „Peretele”, la Teatrul METROPOLIS.

foto 2

 


Ultimele stiri
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…

De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima…

Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene

SONDAJ: Care sunt cele mai de interes teme pentru tinerii europeni. Pacea, securitatea și locurile de muncă, pe…

CSM a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după decizia recentă a CEDO. Cât câștigă un judecător în funcție de vechime…

Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO

Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO

Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează